Cine l-a ,,ACTIVAT'' pe G.Oprea?

Cine l-a ,,ACTIVAT'' pe G.Oprea?

24 mai 2004. La Mihailesti, 18 oameni murisera in explozia unui camion cu azotat de amoniu si un crater de citiva metri se cascase in DN 2. Procurorii si legistii cautau ramasitele victimelor (la propriu, bucati de organe imprastiate pe tot cimpul), cind a aparut el. Imbracat in pelerina galbena, in ploaia mocaneasca, in mirosul de aluat cu prea mult amoniac, Interesul National se pusese pe treaba: zorea utilajele sa astupe rapid craterul, sa dea cat mai repede drumul la circulatie. Ce conta ca legistii si procurorii scobeau disperati in cupa buldozerelor ca sa recupere probe pentru ancheta - un deget, un picior, Gabriel Oprea avea alt tel. Acum, acelasi Gabriel Oprea pozeaza in aparatorul interesului national. Cum e posibil asa ceva?

In 2004, Gabriel Oprea era ministru delegat pentru Administratie in guvernul Adrian Nastase. Traian Basescu spunea despre el ca face parte din mafia personala a lui Nastase, dar asta nu l-a impiedicat sa il coopteze la guvernare in 2009 pe Oprea dupa ce generalul de intendenta a rupt o mica factiune din PSD.

Tiris-grapis, cu PDL-istii tinindu-se de nas la vederea lui, Oprea a ajutat la trecerea reformelor initiate de Guvernul Boc: educatie, pensii, salarizarea unica, plus masurile de criza din mai 2010. Injurat de PSD-isti pentru ca ii oferise lui Basescu sansa sa aiba propriul premier dupa prezidentialele din 2009, Oprea si UNPR-ul sau au intrat si in guvernul Ponta 1, pentru ca avea voturile necesare pentru o noua majoritate. A ramas in guvernele PSD, dar si-a intarit partidul - fictiune cu racolari in masa din PPDD, PMP sau PNL.

De citeva saptamini, Gabriel Oprea joaca o partitura inedita: garantul justitiei si al institutiilor esentiale ale statului de drept.

*l-a luat sub aripa lui ocrotitoare pe ministrul Justitiei, Robert Cazanciuc, exact cind crescuse enorm presiunea PSD pentru o ordonanta de urgenta de modificare a Codului Penal

*a anuntat ca o sustine pe Codruta Kovesi pentru inca un mandat la DNA

*a amenintat cu iesirea din Coalitia de guvernare daca PSD modifica pe furis Codul Penal

Atentie, e acelasi Gabriel Oprea despre care tot mediul politic vorbeste cu admiratie ca ar avea o influenta majora in justitie in Ilfov, unde ar fi tinut din scurt primarii sub amenintarea dosarelor penale, ca are un birou pentru uz personal la DIICOT (in calitate de vicepremier), acelasi Gabriel Oprea care a inchis ochii ca ministru de Interne la abuzurile scandaloase facute de oamenii PSD la alegerile prezidentiale din 2014 in teritoriu.

Acelasi Gabriel Oprea care in 1996 aparea pe post de aghiotant al lui Miron Cozma, imagini pe care nu le-a explicat nici pina acum. Si, in fine, daca ne intoarcem mult in trecutul sau nouazecist vedem prin ceata vremurilor un fost carciumar ajuns nu se stie cum general, doctor in stiinte militare si coordonator de doctorate.

E acelasi Gabriel Oprea care nu a zis nici pas cind colegii sai de partid, printre care Haralambie Vochitoiu si Eugen Nicolicea, au semnat la cot cu PSD-istii propunerile legislative de modificare a Codului Penal si Codului de Procedura Penala.

E acelasi Gabriel Oprea care nu a avut pina acum nicio problema nici cu martea neagra, nici cu lovitura parlamentara din 2012, nici cu alte atacuri la statul de drept.

Cum si de ce s-a schimbat peste noapte Gabriel Oprea, de ce s-a activat?

Multe voci invoca o activare la comanda SRI. Daca Oprea ar fi ofiter acoperit, ar insemna incalcarea Constitutiei si probleme penale, dar cine poate sa probeze asa ceva? Zvonuri despre apropierea lui Gabriel Oprea de SRI au circulat permanent, dar mai mult decit zvonuri nu exista.

Cel mai probabil e ca Oprea actioneaza din calcul politic pentru a proteja Justitia impreuna cu unele forte reformiste. Iata citeva dintre scopurile politice sau personale ale lui Oprea, asa cum reies dintr-o analiza cu toate optiunile pe masa:

*joaca tare fata de PSD in perspectiva negocierilor pentru candidaturile din 2016 la locale si parlamentare

*vrea sa rupa o bucata din PSD, adica acei social-democrati care s-au saturat sa faca parte dintr-un partid asociat cu coruptia si furtul, visand la un mare partid pe care sa-l conduca. A verbalizat-o in interviul pentru Adevarul, afirmand ca vrea un partid cu un milion de membri.

*vrea sa evite remanierea propriilor ministri

*vrea sa rupa coalitia de guvernare si sa se autopropuna catre presedintele Klaus Iohannis si PNL ca un partener de nadejde

*vrea sa se pozitioneze ca partener al Justitiei, poate chiar spera la clementa in viitor (are si el, ca orice politician, spaima de dosar penal). E o miza personala mare, tocmai de aceea a dat semnalul catre Kovesi

*A simtit ca partida orientala nu are nici o sansa in fata optiunii pro-atlantiste si vrea sa se pozitioneze ca un personaj indispensabil pentru partenerii externi ai Romaniei, pe care acestia se pot baza atunci cind vine vorba despre prezervarea statului de drept

Toate nu arata decit oportunism politic, nicidecum credinta reala in aceste valori. Si inca ceva, mai grav decat toate la un loc: un politician captiv, care actioneaza sub impulsul sistemului, nu din dorinta de a lucra pentru binele public. Asa cum Oprea nu a crezut nicio secunda in reformele guvernului Boc, dar le-a sprijinit pentru a ramine la putere. Avem de-a face cu un personaj politic straniu, un pradator politic obisnuit cu apele adinci si tulburi, un combinator rapace care vrea sa faca si sa desfaca totul in politica. Cooptarea lui intr-o alianta de guvernare poate aduce avantaje pe termen scurt, dar pe termen lung inseamna prelungirea unui simptom al cancerului care a cuprins actuala clasa politica.  Cristian Pantazi


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

3 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

4 Piedone este pe punctul de a pierde inclusiv Sectorul 5... E disperare mare printre acoliții lui... Deh, s-a schimbat joaca...

5 Surprize în noul sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro