Comisia de revizuire a Constituţiei îşi reia activitatea miercurea viitoare

Comisia de revizuire a Constituţiei îşi reia activitatea miercurea viitoare

Comisia comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea propunerii legislative de revizuire a Constituţiei îşi va relua activitatea miercurea viitoare, a anunţat, marţi, vicepreşedintele acestei comisii, senatorul PSD, Ioan Chelaru.

Comisia de revizuire a Constituţiei îşi reia activitatea miercurea viitoare (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

El a precizat că membrii acestei comisii vor reanaliza toate propunerile de modificare a Legii fundamentale, astfel încât textul proiectului să fie corelat cu observaţiile Curţii Constituţionale şi de experţii Comisiei de la Veneţia.

"Săptămâna viitoare, miercuri, Comisia îşi reia lucrările cu privire la procesul de revizuire a Constituţiei şi va ţine cont de observaţiile Curţii Constituţionale, mai ales de cele 26 de articole declarate neconstituţionale, dar şi de opinia Comisiei de la Veneţia. Vom începe un amplu şi transparent proces de reevaluare a textelor proiectului de revizuire. Vom evalua fiecare text în parte şi îl vom raporta la observaţiile tuturor celor pe care i-am consultat. Vom extinde aria de consultări cu mediul academic şi vom primi, în continuare, amendamente din partea întregii societăţi", a menţionat Chelaru.

Acesta a subliniat că textul proiectului de revizuire a Constituţiei va fi rezultatul unei dezbateri solide, astfel încât viitoarea Constituţie va întări drepturile şi libertăţile fundamentale, va asigura independenţa Justiţiei şi va promova o colaborare loială între puterile statului.

"Comisia, indiferent că este formată din reprezentanţii partidelor politice care pot să aibă opţiuni diferite pe un text, este de totală bună credinţă şi îşi doreşte ca procesul de revizuire să fie unul solid şi să ne ofere un text al viitoarei Constituţii care să răspundă dezideratelor actuale, să îmbine tradiţiile constituţionale româneşti cu ceea ce prevăd Constituţiile europene moderne. În niciun caz ea nu trebuie să slăbească, dimpotrivă ea trebuie să întărească garanţiile pe drepturile şi libertăţile fundamentale, trebuie să stabilească instituţiile statului român separate în stat, dar care să existe într-o colaborare loială, ceea ce nu prea s-a întâmplat în ultimii ani, din păcate. De asemenea, trebuie să garanteze o deplină independenţă a Justiţiei", a mai spus el.

Comisia de la Veneţia a decis că proiectul de revizuire a Constituţiei necesită îmbunătăţiri în puncte-cheie, printre acestea numărându-se opţiunea clară pentru o formă de guvernământ şi clarificarea competenţelor premierului şi preşedintelui.

Comisia de la Veneţia a avizat favorabil, dar cu o serie de recomandări proiectul de lege privind revizuirea Constituţiei României.

Potrivit documentului, proiectul de revizuire a Constituţiei va trebui să răspundă unor probleme-cheie, printre care: să facă o alegere clară pentru un sistem de guvernământ; să clarifice prerogativele preşedintelui şi, respectiv, ale premierului; să introducă, printre principiile fondatoare ale sistemului constituţional românesc, principiul respectului reciproc şi al cooperării loiale între puterile prevăzute în Constituţie; să simplifice procedura legislativă şi să limiteze la minimum nevoia de ordonanţe guvernamentale; să ofere o bază legală clară şi îmbunătăţită pentru a permite Consiliului Suprem al Magistraturii să îşi îndeplinească efectiv sarcina de garant al independenţei corpului juridic; să modifice procedura de suspendare a preşedintelui într-o măsură legală iniţată de Parlament, dar decisă în instanţă.

Curtea Constituţională a analizat proiectului de lege privind revizuirea Constituţiei la jumătatea lunii februarie şi a decis că 26 de articole încalcă limitele revizuirii, făcând 85 de recomandări, prin vot majoritar sau unanim, în condiţiile în care parlamentarii au propus spre revizuire 128 de articole.

Sursa: mediafax.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Așa o fi? /

4 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria

5 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina