Condamnat deja, Miron Mitrea se retrage din viaţa publică/VIDEO

Senatorul PSD Miron Mitrea va renunța la viața politică, începând cu luna ianuarie.

Inițial, surse politice au anunțat că el va părăsi PSD din cauza unor „decizii netransparente luate în partid”.

Deputatul PSD Miron Mitrea a spus că va renunţa la toate funcţiile politice, inclusiv la cea de vicepreşedinte al Camerei, şi că este ultima dată când ia cuvântul în acest for statutar. El a spus că va demisiona din PSD după ce va vota, în calitate de deputat, Guvernul Ponta 4 şi bugetul.

”Intrarea și ieșirea din politică sunt chestiuni personale. Deci am decis că mă retrag din politică și sigur, nu pot să rămân în partid sau în Parlament”, a spus Mitrea.

Mitrea este vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

Mitrea se retrage din funcţiile politice și din cauza dosarului pe care îl are în instanţă şi pentru a da un exemplu celor care au probleme cu Justiţia, el arătând în CExN că nu vrea să afecteze imaginea PSD.

Miron Mitrea a fost condamnat in octombrie la doi ani de inchisoare cu executarea, decizia nefiind definitiva. El este acuzat ca, pe vremea in care era ministrul Lucrarilor Publice, Transporturilor si Locuintei in guvernul Adrian Nastase, a primit drept mita circa 300.000 de euro, sub forma de lucrari de constructie la o casa apartinand mamei sale. Foloasele necuvenite ar fi provenit de la Irina Jianu, sefa Inspectoratului de Stat in Constructii (ISC), in schimbul numirii si mentinerii ei in functiile de inspector general adjunct, respectiv inspector general in cadrul ISC.


populare
astăzi

1 Printr-un mesaj dubios, rușii îi transmit din Luxemburg lui Mircea Geoană că nu l-au uitat

2 VIDEO Atac reușit al Iranului asupra unei baze americane din Arabia Saudită: Cel puțin 12 soldați răniți și avioane avariate

3 Operațiuni secrete / avioanele guvernului Orban ar fi transportat bani și obiecte de valoare din Rusia, conform dezvăluirilor unui jurnalist maghiar

4 Festivalul prostiei în PSD, în plină desfășurare / O filială județeană PSD a votat în unanimitate pentru un guvern fără Ilie Bolojan și fără USR

5 O rachetă Flamingo ucraineană a lovit o fabrică de explozibili la 750 km în interiorul Rusiei, provocând explozii puternice și nori de fum dens