CUTREMUR/Principesa Margareta a înregistrat mesajul video prin care anunţă MOARTEA tatălui său. Amănunte INCENDIARE
Dezvăluiri din culisele scandalului de la Casa Regală: Bani, SRI, generali SIE, actualul Patriarh, intrigi, scandaluri şi negocieri secrete,/ Principesa Margareta a înregistrat mesajul video prin care anunţă moartea tatălui său. Dezvăluirile sunt făcute de Andrei Bădin, editorul Flux24.ro .
Jurnaliștii monarhiști Roxana Iordache și Marius Ghilezan au scris pe facebook că, în acest moment, Regele Mihai ar fi prizonierul unor structuri sugerând că acestea ar aparține serviciilor de informații, iar de acest lucru nu ar fi străin Principele Radu, soţul Principesei Margareta.
Roxana Iordache, care a fost membru al Consiliului Regal alături de Alexandru Paleologu, Octavian Paler, Doina Cornea, Eleodor Focsăneanu și alții, a scris că Regele nu mai ia nici o hotărâre, iar toate actele și mesajele sale sunt, de fapt, realizate de alții. Chiar actul de excludere din Familia Regală a Principelui Nicolae nu ar fi semnat de Rege, a susținut Roxana Iordache.
Scandalul a fost amplificat de avocatul Casei Regale, Ioan Luca Vlad, care i-a amenințat pe cei doi jurnaliști cu procese.
Andrei Bădin, editorul Flux24.ro, care timp de peste un deceniu a fost singurul jurnalist acreditat la Casa Regală, a precizat că scandalul la care s-a ajuns acum public își are originea în anii 1992-1994 și a culminat cu intrarea în Familia Regală a lui Radu Duda.
Ce se vede acum public este rezultatul disensiunilor din Casa Regală începute cândva prin 1992 atunci când Principesa Margareta a intrat în dispută cu Corneliu Coposu, liderul PNȚCD, unul din marii susținători ai monarhiei. Principesa dorea o colaborare, coabitare, cu regimul Iliescu, Corneliu Coposu se opunea. De atunci au avut loc contacte discrete între Principesă și trimiși de la București, iar intrarea în Familia Regală a lui Radu Duda și mai apoi negocierile din Elveția cu regimul Iliescu au alungat mulți din monarhiștii vechi. Între timp Radu Duda și-a consolidat Puterea în Casa Regală și practic acum el e cel care o conduce, Regele nu mai are absolut nici o putere, a susținut Bădin pentru Flux24.ro.
Ştirea bombă, dincolo de culisele pe care le prezentăm, este că deja Principesa Margareta a înregistrat în TVR mesajul video care urmează să fie prezentat la moartea Regelui Mihai, precizează Andrei Bădin, care adaugă că această informaţie nu are relevanţă dacă nu privim întreg contextul capturării Casei Regale de către forţe străine ei.
Andrei Bădin a realizat o cronologie a evenimentelor și culiselor scandalului din Casa Regală:
O DISCUȚIE LA CEAS DE SEARĂ PE MALUL LACULUI LEMAN
Septembrie 1996: Etajul 8 al unui bloc de pe malul lacului Leman de unde se putea vedea o panoramă superbă. În apartamentul Nicoletei Franck se aflau mai mulți români veniți în Elveția pentru a asista la nunta Principesei Margareta cu Radu Duda, care urma să aibă loc două zile mai târziu.
Istorici, avocatul Casei Regale, Eleodor Focșăneanu, oameni apropiați Familiei Regale, jurnaliști, printre care Marius Ghilezan și subsemnatul. Nu era o atmosferă de veselie. Lunile dinaintea căsătoriei princiare agitaseră mult culisele Casei Regale.
Petre Mihai Băcanu, directorul cotidianului România Liberă, pro monarhist, avusese o convorbire telefonică dură cu secretara Casei Regale de la Versoix, 20 de kilometri de Geneva. Băcanu dorea să îl convingă pe Rege să nu aprobe căsătoria Margaretei cu Radu Duda. Vă trimit dosarul lui, a țipat Băcanu la secretara Regelui, care nu dorea ca șeful României Libere să vorbească la telefon cu Majestarea Sa.
Un plic ar fi ajuns la Versoix, dar nimeni nu știe nici până azi ce documente compromițătoare despre Duda avea Băcanu. Nu a publicat niciodată acel dosar.
Toate discuția din apartamentul Nicoletei Franck, una din puținele persoane care au stat alături de Rege peste 50 de ani, se ducea evident în jurul acestui subiect. Toți eram revoltați, unii îi spuseseră și Regelui, alţii doreau să îi spună.
Dar discuția mergea spre Principesa Margareta, cea văzută ca principalul vinovat. Regina Ana era văzută și ea o ca o parte a unui scenariu pe care mulți îl vedeau scris la București de către niște băieți cu ochii albaștri.
Nicoleta Franck era una din persoanele apropiate de Regele Mihai. În 1945, Nicoleta și soțul său, Yves Franck, participaseră la manifestația din 8 noiembrie de la Palatul Regal din București pentru susținerea Regelui Mihai. Yves, corespondent pentru New York Times și Journal de Geneve a fost arestat și mai apoi expulzat din România, iar Nicoleta a fost reținută în țară până în noiembrie 1947. Yves și Nicoleta au scris mai apoi articole în presa occidentală în care dezvăluiau atrocitățile regimului comunist. Nicoleta Franck este cunoscută mai ales prin cartea ei din 1977, La Roumanie dans l'engrenage, Elsevier Sequoia, Paris/ Bruxelles, publicată în traducere la noi sub titlul O înfrîngere în victorie, Humanitas, 1992.
1997: Imediat după nuntă, Radu a încercat și în timp a și reușit să controleze tot ce mișca în Casa Regală, inclusiv pe Rege. Mai întâi a copiat gesturile Regelui, mai apoi încerca discret să controleze acțiunile acestuia. Când nu reușea apela la Margareta și la soacra sa. Ajung apoi în fiecare an, la Geneva, interviul anual pe care îl făceam timp de mai mulți ani succesiv cu Regele. Ca de obicei mă văd în fiecare an cu oamenii din jurul Regelui. Nemulțumirea creștea: Radu vrea să controleze tot! La vremea aceea doar dorea...
SRI ÎI CUMPĂRĂ APARTAMENTUL LUI DUDA
2000: SRI cumpără apartamentul din București al lui Radu Duda. Apartamentul deja era închiriat de un ofițer SRI. Nu a existat o licitație, ci o tranzacție directă realizată prin Ion Tucă, azi directorul Casei Regale, omul cheie al tuturor businnesurilor realizate de Radu Duda. Tucă a fost șoferul Fundației Principesa Margareta. Azi e milionar.
Apartamentul ar fi fost cumpărat de SRI după ce Ion Iliescu a fost reales președinte. Suma tranzacţiei e şi azi secretă.
NEGOCIERILE DIN ELVEȚIA ÎNTRE DUDA ȘI OAMENII LUI ILIESCU
2001: Are loc celebra reconciliere între Regele Mihai și Ion Iliescu. Negocieri discrete au avut loc în mai multe rânduri la Versoix, canalul de comunicare fiind Radu Duda. Mai mulți reprezentanți ai lui Iliescu au fost trimiți la negocieri în Elveția: Ioan Talpeș, la aceea vreme șeful Departamentului de Securitate al Administrației Prezidențiale, fost șef al SIE. Mitropolitul Moldovei de la aceea dată, actualul Patriarh Daniel, dar și Victor Opaschi, consilier prezidențial al lui Ion Iliescu. I se promite Regelui o resedință la București, Palatul Elisabeta, Castelul Săvărșin din județul Arad și restituirea altor proprietăți.
Regele şi Guvernul Năstase ajung la un acord pentru Castelul Peleş şi împrejurimi. Familia Regală urma să primească 30 de milioane de euro în schimbul renunţării la orice pretenţie pentru domeniul de la Sinaia, dar proiectul de lege a căzut în Parlament, dar restituirile s-au făcut în cele din urmă.
Conform înțelegerii, Regele a trebuit să-și schimbe tonul față de regimul Iliescu-Năstase. „S-au schimbat multe lucruri în România, dar încă sunt o grămadă de oameni care au rămas cu aceleaşi mentalităţi, deşi partea superioară a administraţiei, chiar domnul Iliescu şi primul ministru Adrian Năstase, observ că au schimbat lucrurile mai mult decât alţii“, declara Regele în 2001, într-un interviu acordat Silviei Constantinescu pentru revista Curierul Românesc din Suedia.
19 mai 2001: Regele Mihai și Regina Ana sunt primiți la Palatul Cotroceni de Ion Iliescu și Adrian Năstase.
7 iunie 2001 – Regele Mihai îl invită pe Ion Iliescu la cină, la Palatul Elisabeta.
8 noiembrie 2001 – Iliescu şi Regele Mihai petrec împreună de Sfinţii Mihail şi Gavriil, la Cotroceni, cu muzică clasică. Au dezbătut despre 23 august. Iliescu i-a vorbit cu „Sire“. Regele i-a răspuns cu „Excelenţa voastră“.
2002: Regele Mihai începe un nou turneu pentru susţinerea intrării României în NATO. Îl însoţesc în calitate de jurnalist. Din partea MAE este trimis Mihnea Constantinescu ajuns între timp om cheie în Casa Regală.
COLONELUL DUDA
2002: Incepe ascensiunea militara a printului Radu, actor de profesie. În 2002, premierul de atunci, Adrian Nastase, l-a numit reprezentant special al Guvernului Romaniei pentru Integrare, Cooperare si Dezvoltare Durabila. In acelasi an, printul a absolvit Colegiul National de Aparare si a fost avansat de la gradul de locotenent-major in rezerva la cel de capitan in rezerva. Printul Radu Duda de Hohenzollern-Veringen a fost avansat in patru ani de patru ori, de la gradul de locotenent-major in rezerva la cel de colonel activ. Potrivit Legii privind statutul militarilor, ofiterii activi pot fi avansati la termen, adica dupa expirarea stagiului de cinci ani, inainte de termen, pentru merite deosebite, dar numai dupa ce a expirat macar jumatate din perioada de stagiu, si la exceptional. In schimb, ofiterii in rezerva pot fi inaintati in grad doar la termen si la exceptional.
DISPAR TOŢI OAMENII REGELUI
2003: Începe epurarea masivă a apropiaţilor Regelui. Direct, discret, dispar rând pe rând toţi oamenii Regelui Mihai din ultimul deceniu.
REGELE, AGENT ELECTORAL PENTRU ADRIAN NĂSTASE
15 Decembrie 2003: Regele Mihai a urcat pe scena unei gale mondene pentru a-i înmâna lui Adrian Năstase premiul „Omul anului“, acordat de revista VIP. „Am fost extrem de surprins că a acceptat acest lucru şi mi-a făcut o imensă plăcere. Cred că era un mod de a spune public că relaţiile între monarhie şi republică se normalizaseră“, spunea Adrian Năstase.
DJUVARA: ILIESCU L-A CUMPĂRAT PE REGE PRIN DUDA
Într-un interviu acordat ziarului „Adevărul“ în 2012, Neagu Djuvara povestea: „Pe la începutul anilor 2000, m-am aflat în audienţă la Rege. Am avut curajul, pentru că eu sunt îndrăzneţ în chestiile astea, şi i-am spus: «Majestate, daţi-mi voie să vă spun că n-ar trebui să fiţi mereu văzut în prezenţa lui Ion Iliescu, pe care eu îl consider vinovat de crime şi care va trebui, o dată şi o dată, să fie judecat şi nu se cuvine ca…». Regele mi-a tăiat cuvântul: «Da, dar uite că domnul Emil Constantinescu mi-a făgăduit o grămadă de lucruri şi nu s-a ţinut de cuvânt, pe când Ion Iliescu îmi restituie». Carevasăzică, Ion Iliescu a avut dibăcia, prin intermediul lui Duda, să-l «cumpere» pe Rege. I-a restituit Săvârşinul, pe urmă a pregătit restituirea Palatului Peleş. Asta e părerea mea, Regele Mihai ar fi trebuit să rămână sărac şi curat. Ion Iliescu i-a restituit lucruri care, într-adevăr, sunt ale lui, dar trebuia să le accepte mai târziu, şi nu de la acest om“.
DUDA, ATACUL FINAL
2005: Tensiunile din interiorul Casei se acutizează. Radu Duda vrea să controleze Secretariatul Regelui, care în continuare funcționa la Versoix. În scurt timp, acesta se va muta la Aubonne. Constanţa Iorga era şi atunci şi acum secretara Regelui.
Răceala dintre Constanța Iorga, secretara regală și Principele Radu devenea evidentă.
UN SECURIST ÎN CASA REGALĂ
2006: Nicoleta Franck a scris în revista Căminul Românesc, care apărea la Geneva, articolul "Un securist in Casa Regala". Este foarte clar ca a fost trimis de Securitatea comunista sa compromita Casa Regala. Un securist a intrat in Casa Regala. De ce? Pentru ca acesti comunisti au stiut intotdeauna sa se infiltreze, ca sa descopere si sa speculeze slabiciunile oamenilor, ca sa ii poata controla, scria Franck despre Radu Duda, pe care il califica ca "Tovarasul Principe".
"Este foarte bine cunoscut faptul ca Iliescu a fost un bun prieten al raposatului doctor Duda () Prietenia cu Ion Iliescu a fost atat de consolidata in anii in care acesta din urma a fost secretarul comitetului de partid si presedintele Comitetului Executiv al Consiliului Popular al judetului Iasi, in anii 1979-1980, incat medicul devenise adjunctul sau si il inlocuia". (...) In ultima vreme, principesa Margareta apare la televiziune din ce in ce mai rar, in schimb, sotul sau, din ce in ce mai des", spunea omul care a stat lângă Rege timp de peste 50 de ani.
Despre misiunea principelui ca reprezentant special al guvernului, Franck afirma:"S-a putut afla ca, avand mari responsabilitati, si-a organizat un birou cu patru secretari si nu mai vorbeste adesea numai in numele sau si al sotiei sale, ci chiar al Familiei Regale!".
DUDA PUNE MÂNA PE SECRETARIATUL REGELUI
2007: Radu reusește să o convingă pe secretara Regelui, Constanța Iorga, să cedeze și să îi predea controlul în schimbul rămânerii la Secretariat. Din acel moment nici o audiență la Rege nu a mai putut fi solicitată prin Secretariatul său, ci doar prin cabinetul Principelui Radu. Constanța Iorga a lucrat înainte de 1989 în intreprinderile de comerț exterior despre care presa a scris că erau controlate de CIE, spionajul extern, denumit după 1990 SIE.
SIMINA MEZINCESCU, DUDA ȘI SECURITATEA
2008: Ultimul om din Garda veche a Regelui Mihai I este scos din scenă fără nici o explicație publică. Este vorba de Simina Mezincescu, șefa protocolului regal. Scena șoptită pe culoarele Palatului a sunat cam așa: Principele Radu a chemat-o și i-ar fi comunicat că Regele ar fi primit dosarul său de informator la Securitate și că ar fi șantajat cu publicarea acestuia dacă Simina Mezincescu nu dispare din scenă. Lucru care s-a întâmplat. Directorul Casei, Ion Tucă, şcolit la SRI,omul lui Radu, preia controlul total şi administrativ.
2008: Nicolae vine la Bucureşti. Este retrimis în Anglia după câteva zile.
2009: Principele Radu candidează la Președinție în ciuda opoziției Regelui.
Din 2010, Regele are din ce în ce mai puține prezențe publice. Foarte puțini au mai putut să îl vadă de atunci și doar în prezența Principesei Margareta care sabota orice discuție. De 2 ani de zile, nici vechi săi consilieri nu au mai fost primiți la Aubonne deoarece totul este controlat de Radu Duda.
august 2015: Principele Nicolae este exclus din Familia Regală. Cu an fusese eliminat şi vărul său primar, Mihai. Ambii nepoţi ai Regelui sunt în afara succesiunii. Radu Duda rămâne singur la butoane. Jocul s-a sfârşit!
septembrie 2015: Principesa Margareta a înregistrat în TVR mesajul video care va fi difuzat la moartea Regelui. Tatăl său e în viaţă...