Elena Udrea: Îmi asum relația cu Alina Bica. Sunt dispusă să răspund la DNA/VIDEO

Elena Udrea: Îmi asum relația cu Alina Bica. Sunt dispusă să răspund la DNA/VIDEO

Elena Udrea a declarat, miercuri seară, în cadrul emisiunii „Ultimul cuvânt” de pe B1 TV, că nu a aflat cine a făcut fotografiile din timpul plimbării la Paris cu fosta șefă DIICOT, adăugând că acestea au reprezentat doar o „bombă pentru campanie”.

„Dacă CSM crede că un procuror nu poate merge cu un prieten la cumpărături în altă țară, este altă discuție. Fotografiile au fost prezentat în campania electorală. Nu am niciun verdict cine se află în spatele acelor fotografii. E o mare diferență, putem avea prieteni, putem avea șefi, pe cineva în familie, care chiar dacă are fapte penale, nu răspunzi pentru ele”, a spus liderul PMP.

„Eu am încercat să spun că dacă există o curiozitate legitimă, eu sunt gata să răspund, îmi doresc ca lucrurile să fie lămurite, e foarte important pentru mine să nu existe aceste speculații. Nu am știut că Alina Bica, în 2010, făcea parte din consiliul ANRP. Sunt dispusă să răspund la DNA”, a spus Elena Udrea.

„Îmi asum relația cu Alina Bica, așa cum îmi asum faptul că am fost căsătorită 10 ani cu Dorin Cocoș. E incorect să fiu implicată în această poveste, cât timp am spsu tot ce știam că se întâmplă incorect în ANRP (...) Am vorbit cu Ioan Oltean despre Alina Bica. Vă spun, eu am fost unul dintre cei mai prudenți oameni politici. Nu poți să spui că dacă tu cunoști o persoană, știi tot ce face ea”, a continuat liderul PMP.

„Pe Stelian Gheorghe l-am cunoscut în 2006, când am cumpărat de la el un teren. El mi-a recomandat să cumpăr un teren pe care l-am luat cu un credit și care nu era construibil. Am stat doi ani cu el, a căzut piața imobiliară și am rămas cu un credit uriaș și cu un teren pe care nu vrea să-l ia nimeni”, a mai spus aceasta.


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

3 Document secret rusesc obținut de Washington Post

4 Ucraina a încălcat „linia roșie nucleară” a Rusiei? / Culisele unui atac ucrainean asupra unei ținte-cheie din Rusia

5 Foarte interesante amănunte...