EXPLOZIV/Cine din DNA îl IUBEȘTE pe Ilie Sârbu?

EXPLOZIV/Cine din DNA îl IUBEȘTE pe Ilie Sârbu?

Cineva, undeva, acolo sus, în sferele olimpiene populate de procurori anticorupție, îl iubește pe Ilie Sârbu. Altfel nu prea se înțelege de ca tata socru nici măcar nu e trimis în judecată în dosarul retrocedărilor ilegale de pădure iar complicele Viorel Hrebenciuc nu doar că a fost arestat și acum este judecat, dar mai și recunoaște toate faptele. 

Iată niște fapte:

– Viorel Hrebenciuc recunoaște în fața judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție că a intervenit pentru afaceristul Bengescu în dosarul retrocedărilor forestiere, dar admite că a intervenit numai pe lîngă funcționari din județul Bacău;

– în același dosar, conform stenogramelor atașate de procurori, Hrebenciuc îi comunica, tot lui Bengescu, că va apela și la influența lui Ilie Sârbu ca “să-l calce pe cap” pe șeful Romsilva, Adam Crăciunescu;

– așa cum se vede dintr-un referat al procurorilor din dosarul retrocedărilor forestiere ilegale, Ilie Sârbu a prestat pentru Hrebenciuc: “după ce a fost admonestat de Hrebenciuc Viorel prin intermediul lui Sîrbu Ilie, Crăciunescu Adam a dispus ca (…)”; așadar, o spun procurorii DNA (!), Ilie Sârbu a fost complice cu Hrebenciuc.

Așa cum spuneam la început, însă, nici judecătorii nu-l întreabă pe Hrebenciuc (dispus să toarne tot, după cum se vede) despre implicarea lui Ilie Sârbu în dosarul retrocedărilor forestiere ilegale, nici procurorii DNA nu-l trimit în judecată pe socrul lui Ponta. Iar Ilie Sârbu își vede în continuare, liniștit, de munca lui neobosită de căpușare a statului român: recent, a fost numit politic vicepreședinte al Autorității de Audit al Curții de Conturi. Poziție din care DNA îl poate scoate pe tușă cîțiva ani doar trimițîndu-l în judecată. Ceea ce nu se întîmplă. Să însemne asta că DNA îl consideră pur și neprihănit pe Ilie Sârbu? Atunci, să-i dea un NUP care să-l spele, să nu-l mai chinuie pe bietul socru de premier, nu?

Cătălin Prisăcariu


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

5 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu