Iohannis: Fac apel la toţi oamenii de dreapta să vină alături de mine, inclusiv la Antonescu

Prezidenţiabilul ACL, Klaus Iohannis, a declarat, luni, că face un apel către toţi oamenii care se consideră de dreapta, inclusiv la Crin Antonescu, să vină alături de el în competiţia împotriva lui Victor Ponta, exprimându-şi dorinţa de a căştiga alegerile la "jumătate plus un vot".

Iohannis a fost întrebat cum vede solicitarea unor lideri ai PNL a în campania sa prezidenţială să fie implicat fostul preşedinte al partidului Crin Antonescu şi Monica Macovei, pentru a-i creşte şansele în turul doi.

"Da, apelul meu este la fel de valabil şi pentru Crin Antonescu şi pentru alţii. Cine crede că putem să schimbăm lucrurile împreună, dacă doreşte, să iasă în faţă şi să o spună (...) Eu fac un apel personal, prin dumneavoastră (a jurnaliştilor, n.r.) către fiecare alegător", a răspuns prezidenţiabilul ACL.

El a mai spus că este de părere că Antonescu va răspunde apelului său. "Acelor oameni care se consideră de dreapta le spun să vină alături de mine. Eu sunt reprezentantul dreptei româneşti, împotriva stângii neautentice, nereformate, corupte. Dar îi chem alături de mine şi pe toţi cei care pe 16 noiembrie cred că se poate face o schimbare, îi chem să facem împreună această schimbare", a declarat Iohannis.

El a susţinut că deosebirea dintre el şi Victor Ponta este cea dintre cele două tipuri de Românii. "Se pune întrebarea: care este diferenţa între mine şi Victor Ponta? Eu mă angajez pentru o naţiune care este respectată, o ţară în care legile funcţionează, o Românie a bunăstării şi a locurilor de muncă. România lui Victor Ponta este o Românie a corupţiei şi a minciunii, a scandalului în ţară, a haosului şi a dezorganizării, şi cum am văzut ieri a dispreţului faţă de diaspora românească (...) Este din cale afară de jenant, sunt incapabili domnii Ponta & Co să organizeze ţara calumea, nici măcar o zi de vot nu a putut să organizeze", a declarat Iohannis.

Preşedintele PNL a fost întrebat ce anume ar trebui să se întâmple ca el să câştige alegerile prezidenţiale. "Trebuie să se întâmple ceva foarte simplu, românii trebuie să-şi dea seama că aici nu este vorba doar de două partide sau două alianţe, ci este vorba de două feluri de a aborda viitorul României. Eu cu felul meu, al României lucrului bine făcut, şi Victor Ponta cu România scandalului şi a minciunii", a mai declarat Iohannis.

El a fost întrebat dacă va negocia cu foştii contracandidaţi din primul tur pentru sprijin politic. "Nu voi negocia cu niciun politician, însă ca să fie foarte clar, eu îmi doresc votul românilor. Îmi doresc votul tuturor românilor care cred că eu pot să fac diferenţa în politica românească. Îi invit, îi rog să vină alături de mine, dar eu îmi doresc votul lor direct, sau să intru în relaţie directă cu alegătorul, nu prin intermediul unor politicieni, în consecinţă nu voi negocia cu candidaţii care au ieşit din cursă", a răspuns Iohannis.

El a precizat că nu exclude ca foştii contracandidaţi să-l "caute" să-i ofere sprijinul. "Am un mesaj şi pentru alegătorii lui Victor Ponta: nu o să negociez cu Victor Ponta, dar îi invit şi pe alegătorii lui Victor Ponta care vor schimbarea să vină alături de mine", a mai spus liderul PNL.

El a menţionat că nu are nimic să-şi reproşeze privind campania pentru primul tur al prezidenţialelor. "Eu sunt mulţumit de acest rezultat (din primul tur, n.r.) Este rezultatul pe care l-am preconizat, pe care l-aş aşteptat, şi o să continuăm şi o să avem rezultatul final cel preconizat, voi câştiga (...) Este o diferenţă de 10 procente şi vom merge în aşa fel încât această diferenţă se va topi", a mai afirmat liderul PNL.

De asemenea, Iohannis a fost întrebat care este scorul pe care îl doreşte la turul doi al prezidenţialelor. "Jumătate plus un vot. Suficient", a replicat el.

Prezidenţiabilul ACL s-a arătat mulţumit de cum s-au mobilizat liberalii în campanie, dar şi-a exprimat dezamăgirea faţă de rezultatul din Giurgiu. "Eu nu cred că cineva din ACL s-a dat de partea PSD, dar, recunosc că nu în toate zonele rezultatul este optimal, şi o să fie mai bun în turul doi", a mai menţionat Iohannis.

Preşedinte PPE, Joseph Daul, îndeamnă partidele din România care sunt membre ale formaţiunii populare europene, adică PDL, PNL, PMP, UDMR şi PNŢCD, să îl susţină în turul 2 al prezidenţialelor pe Klaus Iohannis, el asigurându-l pe primarul Sibiului de sprijinul său.

 


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 Mesajul unui învățător bistrițean care l-a cunoscut pe președinte acum 20 de ani

2 ALERTĂ Proasta s-a pișat pe covor! Dăncilă a refuzat să răspundă în engleză la întrebarea unui jurnalist formu…

3 Proasta s-a căcat în urnă! Dăncilă s-a referit la românii din diaspora folosind apelativul „ăștia”

4 EXCEPȚIONAL / Sebastian Lăzăroiu îi pune Proastei României întrebările pe care vuvuzelele PSD chemate la „dezbat…

5 Concluzia? Iohannis-Dăncilă, scorul etapei! PSD, încă un eșec în drumul spre retrogradare!

recomandări

Te ia DNA: Constantin Jeican

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Tipul ăsta coboară un baraj vertical cu bicicleta