ION CRISTOIU: România e o federaţie de judeţe-stat pesediste

ION CRISTOIU: România e o federaţie de judeţe-stat pesediste

ION CRISTOIU: România e o federaţie de judeţe-stat pesediste

"Astăzi am asistat la un moment istoric deoarece, pentru prima dată, având în vedere că au mai fost puse şi alte persoane din acest judeţ sub acuzare, avem imaginea faptului că România nu e un stat unitar, e o federaţie de judeţe-stat. Am atras mereu atenţia asupra feudalizării României care atinge deja fiinţa naţională. Gândiţi-vă că eraţi în Mehedinţi. Potrivit actului de acuzare, în acest judeţ avem un preşedinte de CJ, Adrian Duicu, care era şi şeful filialei locale a partidului de guvernământ, şi oamenii lui cu care făcea afaceri. Oameni ai lui care erau şeful Poliţiei, care la rândul lui avea soţia procuror la DNA şi sora era şi ea ceva, şi mai erau un post de televiziune al lui, managerul spitalului de urgenţă era din caracatiţa lui, directorul CNSAS, secretarul CJ Mehedinţi. Luai în serios democraţia din România şi trăiai în Mehedinţi şi unde te duceai? Îţi făcea o nedreptate baronul, şeful oraşului stat. Unde te duceai? La Poliţie era al lui, la Parchet era al lui, la spital era al lui. Această realitate este în marea majoritate a judeţelor ţării pentru că toate sunt judeţe pesediste stat. În aceste judeţe nu se poate dezvolta nicio opoziţie şi avem un electorat dependent, iobag. Pentru că un electorat care trăieşte într-un asemenea judeţ, vrea să facă o afacere. Nu poate, pentru că e pesedistul de acolo. Vrea să se îmbolnăvească, nu poate. Aceasta este caracatiţa. Şi atunci PSD şi-a făcut acest electorat, electoratul de reţea", a spus Cristoiu.

Jurnalistul a mai subliniat că primarii din aceste judeţe au ca misiune să aducă electorat.

"Primarii sunt obligaţi în aceste judeţe-stat, primarii pesedişti, să aducă electorat. Baronul asigură Bucureştiului, lui Victor Ponta când se duce în judeţ, cântăreţi şi oameni care aplaudă. La rândul lui, baronul, cu banii statului dă la anumiţi primari. La rândul lui, primarul are o reţea în comună. Şi în momentul în care vine votul, reţeaua scoate un anumit procentaj", a mai declarat Cristoiu.

"Aceste judeţe-stat sunt şi în timpul guvernărilor de dreapta. Sunt din 90. Că a venit regimul Constantinescu, Băsescu, pe plan local tot ei sunt feudali. De la Bucureşti, nu poţi să faci nimic. Au televiziunile locale, ziarele locale. Cum poţi să scrii împotriva baronului local? România nu mai este un stat unitar. Singura soluţie e să se treacă neapărat o lege prin Parlament sau în Constituţie că toate mandateşle se limitează la două. Asta ar reînnoi viaţa politică. La al treilea mandat, deja ai reţeaua. Indiferent cine o veni, se schimbă. Dai posibilitatea altor politicieni tineri să aspire. Această reţea nu adună numai bani pentru castelele lor, adună bani pentru partid", a mai spus Cristoiu.

Adrian Duicu, preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinți, și șeful Inspectoratului Județean de Poliție Mehedinți, Ștefan Ponea, au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind acuzaţi de corupţie. Preşedintele PSD Orşova, Constantin Popescu, a fost şi el reţinut de procurorii DNA, joi dimineaţă. Adrian Duicu şi Ştefan Ponea sunt acuzaţi că ar fi determinat funcţionari publici să numească şi să menţină apropiaţi ai acestora în funcţii de conducere în instituţii publice şi să concesioneze terenuri din Orşova, la preţuri convenabile.

Sursa: realitatea.net


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Document secret rusesc obținut de Washington Post

3 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

4 Ucraina a încălcat „linia roșie nucleară” a Rusiei? / Culisele unui atac ucrainean asupra unei ținte-cheie din Rusia

5 Foarte interesante amănunte...