Juncker va purta discuţii doar cu Corina Creţu pentru postul de comisar european. Întâlnirea va fi joi

Preşedintele ales al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a decis ca din cei doi candidaţi ai României pentru un post de comisar să aibă discuţii doar cu europarlamentarul PSD Corina Creţu, chiar dacă prima opţiune a Bucureştiului a fost pentru Dacian Cioloş, potrivit unui surse europene.

Juncker va purta discuţii doar cu Corina Creţu pentru postul de comisar european. Întâlnirea va fi joi (Imagine: Stefan Micsik/Mediafax Foto)

Purtătorul de cuvânt al CE Natasha Bertaud a anunţat că discuţia dintre Jean-Claude Juncker şi candidatul român va avea loc joi.

După ce a pierdut Agricultura, România mizează pe obţinerea portofoliului pentru Politică Regională, deţinut în prezent de austriacul Johannes Hahn, care va primi un alt portofoliu. Acelaşi post este vizat însă şi de Cehia, care a nominalizat-o pe Vera Jourová, ministru pentru Dezvoltare Regională.

"Aş prefera un portofoliu în competenţele unde simt că sunt puternică, în special Politica Regională, Relaţii Instituţionale, Transporturi sau Industrie", a afirmat Vera Jourová, în momentul nominalizării.

Potrivit The Prague Post, Jourová îi va transmite lui Juncker faptul că Guvernul ceh doreşte portofoliul Politicilor Regionale.

Jean-Claude Juncker a început, marţi, interviurile cu persoanele nominalizate de ţările membre pentru postul de comisar.

Primele discuţii au fost cu ministrul olandez de Externe, Frans Timmermans, şi cu fostul premier finlandez Jyrki Katainen, favoriţi pentru portofolii economice, cu comisarul bulgar responsabil cu ajutorul umanitar, Kristalina Georgieva, care, potrivit Euractiv.com, s-ar putea ocupa de buget în viitoarea comisie.

Presa olandeză scrie că Timmermans va fi unul dintre vicepreşedinţii Comisiei, vizând portofoliul Comerţului.

Juncker a intervievat-o, marţi, şi pe Alenka Bratušek, din Slovenia, ţară care a trimis trei propuneri.

Totodată, preşedintele ales al CE a discutat şi cu Federica Mogherini (Italia), pe care şefii de stat şi de guvern au decis, la reuniunea extraordinară a Consiliului European, să o numească în funcţia de Înalt Reprezentant pentru Politică Externă.

În funcţie de aceste interviuri, Jean-Claude Juncker va împărţi portofoliile. Anunţul va fi făcut abia săptămâna viitoare, din cauza faptului că Belgia nu a trimis încă o propunere. Presa belgiană scrie că Belgia ar urma să trimită joi o nominalizare.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 „Vreau să-i audiem public. E neobrăzarea unei industrii” / Reclama Catena care i-a făcut pe membrii CNA să spună

2 VIDEO Da, aceste imagini sunt din Sankt Petersburg și Moscova...

3 Asta e de citit! / Ucrainenii se crucesc când văd ce aberații face Armata SUA în Golful Persic și dau amănunte...

4 Ce se întâmplă? / Băncile din Ro au refuzat de 6 ori să împrumute Guvernul în luna martie!

5 VIDEO „Voi face 10-11 luni! Mă duc la puşcărie ca la cofetărie, aţi înţeles ce zic?” / Manelistul interlop Dani Mocanu ia în derâdere Justiția din Român…