Mircovici: Cât există sesizare a Parchetului pe tema Călăraşi, orice activitate a Comisiei încetează

Mircovici: Cât există sesizare a Parchetului pe tema Călăraşi, orice activitate a Comisiei încetează

Secretarul Camerei Deputaţilor Niculae Mircovici a declarat, joi, referitor la raportul Comisiei Nana, că, în opinia sa, cât timp cât există o sesizare a Parchetului în legătură cu această problemă, orice activitate a comisiei se opreşte.

Secretarul Camerei Deputaţilor Niculae Mircovici (Imagine: Marius Dumbrăveanu/Mediafax Foto)

Întrebat, după şedinţa Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor, ce se va întâmpla cu raportul Comisiei Călăraşi, Mircovici a răspuns: "Este o temă care nu s-a discutat la Biroul Permanent de astăzi şi nu am cum să vă răspund. Dacă vreţi ca o opinie personală, atâta timp cât există o sesizare a Parchetului în legătură cu această problemă, orice activitate a Comisiei sau activitate a Parlamentului se opreşte în momentul în care Ministerul Public, prin organele sale abilitate, va prezenta un punct de vedere".

El a mai spus că raportul Comisiei reprezeintă "o piesă importantă pentru organul de anchetă".

Birourile Permanente reunite ale Camerelor Parlamentului vor decide legat de suspendarea activităţii Comisiei parlamentare de anchetă privind terenurile din Călăraşi, în condiţiile sesizării Parchetului de către Corpul de Control al prim-ministrului, au hotărât senatorii, marţi, în Biroul Permanent.

Vicepreşedintele Senatului Cristian Dumitrescu declarat, marţi, că Biroul Permanent a primit o solicitare din partea Comisiei de anchetă pentru verificarea legalităţii achiziţiei terenurilor din zona Comunei Nana, Călăraşi.

Dumitrescu a arătat că membrii conducerii Senatului au fost întrebaţi dacă această comisie poate să îşi continue activitatea. "Am trimis această solicitare către Birourile Permanente reunite. În Regulamentul Camerei este prevăzut faptul că atunci când începe urmărirea penală, activitatea unei comisii de anchetă încetează, în regulamentul Senatului nu este prevăzută o astfel de precizare", a spus el.

Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a început urmărirea penală în cazul Nana, pentru conflict de interese, abuz în serviciu, fals material în înscrisuri oficiale şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, în urma sesizării transmise de Corpul de control al primului ministru.

"În urma sesizării transmise de Corpul de Control al primului ministru, pe rolul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a constituit un dosar penal în care se efectuează cercetări în legătură cu reconstituirea dreptului de proprietate şi arendarea unor terenuri amplasate pe raza comunei Nana, judeţul Călăraşi", se arată într-un comunicat de presă al PICCJ.

Procurorii au dispus, miercuri, începerea urmăririi penale cu privire la faptele sesizate, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conflict de interese, abuz în serviciu, fals material în înscrisuri oficiale şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 „Venea Mercedesul şi mă lua dimineaţa, aveam apartament în închisoare, puteam să aduc 100 de femei!”

2 Noua Eră / Priviți cu cine s-a căsătorit acest japonez de 53 de ani!

3 Asta e „marea” Rusie, care se pretează la așa ceva?

4 Daciana Sârbu își apără relația cu „cârlanul”

5 Dragoş Damian / Ceauşescu avea ca plan de ţară industrializarea şi internaţionalizarea. Ironic, după 35 de ani în care am închis sute de fabrici, uzine…