Mitropolitul Banatului, în taberele pregătite pentru refugiaţi. Vezi care este principalul motiv

Mitropolitul Banatului, ÎPS Ioan Selejan, a vizitat, marți, zonele Moravița și Lunga, pentru a pregăti credincioșii și reprezentanții bisericii de posibila venire a refugiaților în zonă, relatează  pressalert.ro .

”Vrem să dăm un mesaj locuitorilor din zonele acestor campusuri de primire a lor (de la Moravița și Lunga, n.r.), să-i liniștim că acești oameni care vor veni nu vor locui cu miile în satul lor, ci sunt în tranzit și să putem fi de folos ‘la miez de noapte’. Pentru că, pe lângă bărbați puternici, vor fi și biete femei, mame cu copii, iar la miezul nopții e mai greu ca autoritățile să aibă un ceai și o bucată de pâine. Și atunci, am vorbit cu preoții din anumite localități să tragă clopotul și să adune sfânta biserică și toată lumea să meargă să ajute, să dăm dovadă de oameni civilizați, de oameni care ajută pe cineva, pentru că totul va dura zile, nu ani’, a declarat marți, pentru Agerpres, Mitropolitul Banatului, Ioan Selejan.

Cunoscut ca un personaj extreme de active și implicat, al treilea mitropolit al Banatului a identificat în Timișoara o hală unde, dacă va fi nevoie, pot fi adunate ajutoare — haine și alimente, Mitropolia fiind deja pregătită pentru a le putea depozita, iar apoi, prin intermediul parohiilor și al preoților care sunt în zona de graniță, să le poată distribui.



populare
astăzi

1 Trei chestii care dau de gândit și nu sunt deloc întâmplătoare...

2 „Echipa de securici, șmecheri, plagiatori și oameni cu o grămadă de contracte cu statul care s-a aliniat în spatele lui Bolojan”

3 Adevărata misiune a lui Bolojan? / Aderarea Oanei Gheorghiu și a lui Dragoș Pîslaru la PNL stârnește critici și îngrijorări

4 Elena Lasconi, avertisment ferm pentru Nicușor Dan: „Veți fi primul președinte demis din istoria României”

5 Țața convertită la politică, gest de doi lei la adresa „noului dușman al poporului”