Nu minte/Baconschi spune că i s-au cerut 100.000 de euro pentru locul trei pe lista PMP la europarlamentare

Nu minte/Baconschi spune că i s-au cerut 100.000 de euro pentru locul trei pe lista PMP la europarlamentare

Teodor Baconschi susţine că i s-au cerut, ”cu scandaluri şi insulte”, 100.000 de euro pentru a fi ”tolerat” pe locul trei, considerat eligibil, pe lista PMP pentru alegerile europarlamentare, el spunând că nu avea de unde să dea aceşti bani.

Baconschi a scris pe pagina sa de Facebook câteva ”precizări pentru cei care susţin că intelectualii angajaţi politic «abandonează lupta prea uşor»”.

Astfel, el aminteşte că a intrat în politica internă la un an după ce a devenit ministru de Externe, adică în 2011, şi că a activat în PDL, în echipa Boc.

”În 2012, am dorit să candidez la Bucureşti (de unde sunt) sau într-un colegiu de diaspora (unde mă ştiau bine românii, după ani de lucru în favoarea comunităţilor noastre din Italia, Portugalia şi Franţa). Am fost însă refuzat şi trimis să candidez la Iaşi. Am intrat în bătălie în ultima clipă, într-un oraş necunoscut mie, dar dominat 100% de PSD şi PNL. După o lună de campanie grea, fără bani, dar activă mediatic şi pe toate străzile, cartierelor muncitoreşti din colegiu, unde am discutat cu mii de oameni (furioşi pe PDL şi fani Antena 3) am primit aproape 10.000 de voturi, adică 21%, cu 5 procente peste media naţională a ARD. Mi-au lipsit circa 1000 de voturi pentru a intra în Senat”, scrie Baconschi.

El menţionează că următoarea bătălie a fost tot în PDL, unde a susţinut moţiunea Monicăi Macovei, la congresul respectiv ”reformiştii” pierzând după ce au obţinut doar 5% din voturi.

”În preziua analizării în BPN al PDL a propunerii de excludere a mea din partid, am socotit că e normal să demisionez”, precizează Baconschi.

Teodor Baconschi arată că a continuat însă lupta politică, în calitate de membru fondator al PMP, unde a sperat că se vor reuni toate sau cât mai multe dintre personalităţile publice de valoare greu contestabilă, care au colaborat în timp pentru agenda reformistă a lui Traian Băsescu : un "partid altfel", partidul aşteptat de cel puţin 15% din români.

”Am alergat cu Eugen Tomac , Adrian Papahagi, Marian Preda, Daniel Funeriu şi alţii prin toată ţara, făcând chetă pentru plinurile de benzină. Am muncit enorm: de la 23 iulie 2013, când s-au depus actele PMP la tribunal, până la 29 ianuarie, când partidul a fost oficializat, construisem 400 de organizaţii şi aveam 24.000 de membri, cei mai mulţi oameni care nu mai fuseseră implicaţi în politică. Mii de km parcurşi, sute de mitinguri, interviuri şi participări la emisiuni din media locală. Organizaţia mea, PMP sector 1, construită şi ea de la zero, a obţinut, la europarlamentare, cel mai bun scor pe ţară (14%, faţă de media naţională de 6,2)”, scrie el.

Baconschi spune că şi-a dorit să câştige un mandat de eurodeputat, fiind convins că experienţa şi CV-ul său l-ar ajuta să reprezinte eficient şi onorabil România.

”Nu a fost să fie: plasat pe locul trei (pentru că primele două locuri au fost practic rezervate prin dictat), am ratat şi acest obiectiv. Dar nu am abandonat lupta ! Am candidat pe un post de vicepreşedinte al PMP (adică pe funcţia deţinută din august 2013) dar nici aici n-a mers: a câştigat dl Vlaston, adus de mine, cu mari rugăminţi, la PMP sector 1, care a fost sunat la telefon de dna Udrea pentru a candida (deşi 90% dintre participanţii la congres nu ştiau cine e)”, adaugă el.

Teodor Baconschi continuă: ”În acest rezumat nu intră mii de detalii: lovituri interne, nedreptăţi, abuzuri, umilinţe. Nu intră nici tensiunile din PMP, după ce Florin Popescu ieşise - la un prim scrutin intern - cap de listă, sau pentru cei 100.000 de euro care mi-au fost ceruţi, cu scandaluri şi insulte, pentru a fi «tolerat» pe locul 3 (considerat eligibil): evident, nu aveam de unde să «scot» o asemenea sumă... Nu intră nici sutele de mii de înjurături primite de la cetăţenii care, pe bună dreptate iritaţi, m-au judecat «la pachet» cu toată «clasa politică», dominată, cum ştim, de figuri agramate şi/sau interlope”.

”Pot spune că am dus «luptă cea bună» cu o energie considerabilă. Mi-am sacrificat trei ani de viaţă cu speranţele pe care cititorii de bună credinţă ai acestor precizări le împărtăşeau, alături de mine. Ştiu şi admit că am făcut şi greşeli: greşeli de începător, greşeli de idealist, greşeli de orgoliu rănit. Îmi cer scuze pentru aceste omeneşti imperfecţiuni. Nu vreau să acuz pe nimeni. «Aşa a fost să fie» în circumstanţele istorice prezente”, încheie Baconschi.

Teodor Baconschi a demisionat recent din PMP. El a fost pe locul trei pe lista PMP pentru europarlamentare, însă partidul a obţinut doar două mandate de eurodeputaţi.

 


Citește și:

populare
astăzi

1 O profesoară de Română care susține că „Luceafărul“ lui Eminescu este roman, greu de demis

2 De citit analiza lui Adrian Năstase despre războiul din Ucraina

3 În ce circumstanțe a murit liderul interlop Costel Corduneanu

4 Surprinzător, unul dintre experții de top ai Chinei anunță înfrângerea Rusiei în Ucraina

5 VIDEO Filmare cu camarila lui Nicușor Dan, în frunte cu „bobinatorul” primarului, controversatul afacerist Matei Păun, în timp ce caută un sediu de ca…