Opriș (STS): Atacurile cibernetice pot fi folosite în scopuri politice; un episod s-a petrecut în perioada prezidențialelor

Opriș (STS): Atacurile cibernetice pot fi folosite în scopuri politice; un episod s-a petrecut în perioada prezidențialelor

Instrumentele războiului cibernetic pot fi folosite și în scopuri politice, a declarat joi generalul Marcel Opriș, directorul STS, care a adăugat că un astfel de episod s-a petrecut în România în timpul alegerilor prezidențiale de anul trecut.

"Posibilitățile de atac cibernetic pot fi folosite și în alte scopuri. Cred că nu e noutate pentru dumneavoastră că în perioada campaniei alegerilor prezidențiale toate infrastructurile statului relevante pentru competitori au fost atacate din punct de vedere informatic. Cred că nu e o noutate, sau v-ați închipuit. Prin sală sunt și oameni care știu bine lucrul acesta (...). Adică, stimați domni politicieni și reprezentanți ai societății civile, instrumentele războiului cibernetic pot fi folosite și în scop politic. Și când spun acest lucru, o spun cu responsabilitate și vă rog să analizăm și acest aspect", a declarat directorul STS la dezbaterea publică "Drepturi și libertăți în contextul securității cibernetice și a telecomunicațiilor" organizată de grupul PNL din Camera Deputaților.

Generalul Marcel Opriș a punctat în context faptul că instituțiile abilitate să asigure securitatea cibernetică în România trebuie să aibă la îndemână instrumentele legislative cele mai adecvate acestui scop. Directorul STS a menționat în acest sens necesitatea unei mai bune reglementări în ceea ce privește cartelele preplătite și retenția de date personale.

La ieșirea de la dezbatere, generalul Opriș a refuzat să dea declarații presei, precizând că pentru detalii privind exemplul de atac cibernetic pe care l-a dat cei interesați se pot adresa în scris STS.

La dezbaterea moderată de președintele onorific al Asociației Pro Democrația, Cristian Pârvulescu, au mai participat deputați din comisiile de control a activității SRI și SIE, Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, reprezentați ai SRI și ai unor ONG-uri precum APADOR CH, Fundația pentru o Societate Deschisă, ActiveWatch, Miliția Spirituală.

AGERPRES

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 Cifrele ultimului sondaj de pe masa PSD. Se prefigurează o mare surpriză

2 VIDEO Fugarul Rizea prezintă una dintre schemele prin care s-a devalizat România

3 Ce șanse mai sunt să fie amânate alegerile parlamentare din 6 decembrie / De ce a aruncat președintele pisica pe…

4 Trendul din sondaje: PNL începe să scadă, PSD, staționar / USR PLUS e pe creștere, Pro România se scufundă

5 Cine este „Barosanul”? România, într-un document al unei jurnaliste de investigații legat de afacerile dubioas…