Percheziții DNA la un REGE PSD al RETROCEDĂRILOR ANRP/S-au DESCOPERIT peste 150 de TABLOURI/Horia Simu a primit peste 100 de MILIOANE de EURO

Percheziții DNA la un REGE PSD al RETROCEDĂRILOR ANRP/S-au DESCOPERIT peste 150 de TABLOURI/Horia Simu a primit peste 100 de MILIOANE de EURO

Procurorii DNA efectuează joi percheziţii la omul de afaceri Horia Simu, potrivit unor surse judiciare. Prejudiciul estimat de procurori în acest dosar de retrocedări frauduloase ar fi de 55 milioane de euro. Procurorii DNA au găsit la domiciliul lui Horia Simu peste 150 de tablouri, ceasuri de lux și bijuterii. Printre tablouri se numără opere de artă semnate de Gheorghe Petrașcu, Corneliu Baba sau Samuel Mützner.

Amănunte din DOSAR

SIMU HORIA este cercetat pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul.
Astfel, începând cu anul 2006 şi până la data de 15 ianuarie 2008, acesta ar fi sprijinit şi înlesnit nerespectarea prevederilor legale de către preşedintele, vicepreşedintele şi membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin depunerea la dosarul de despăgubire nr. 38386/CC/2007 şi, anterior, la emiterea Dispoziţiei Primarului General al municipiului Bucureşti nr. 8427 din 09 iulie 2007, respectiv a avizului de legalitate a Instituţiei Prefectului Municipiului Bucureşti din 7 septembrie 2007 a mai multor înscrisuri (adeverinţa medicală nr. 295/321/14 martie 2007 şi fără număr din 15 ianuarie 2008, expertiza extra judiciară întocmită de expertul DUMITRESCU ZIZI cu nr. 12/2006, prin care s-a justificat necorespunzător realităţii o stare de sănătate precară şi o identificare greşită a terenului în scopul acreditării ideii de imposibilitate de restituire în natură şi de urgenţă în soluţionarea dosarului). 

Sursele citate au explicat că astfel s-a asigurat un cadru aparent legal procedurii de despăgubire şi care, împreună cu acceptul său dat supraevaluării făcute de evaluatorul HANU ALEXANDRU FLORIN, iar aprobarea de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a raportului de evaluare, întocmit în condiţii nelegale, a produs bugetului de stat un prejudiciu de 55.144.265de euro, respectiv 200.658.951 lei, sumă de care SIMU HORIA a beneficiat în mod necuvenit. 

Astfel, arată sursele citate la data de 18 mai 2005, COJOCARU MIHAELA a solicitat Primăriei Municipiului Bucureşti emiterea unei dispoziţii de retrocedare, în echivalent la nivelul sumei de 244.928.107.524 lei (vechi) sub formă de titluri de valoare nominală folosite în procesul de privatizare, a imobilului compus din 97.516 mp teren şi clădirea având parter şi două etaje, garaj şi magazie, situat în Bucureşti, strada Virtuţii şi strada Fabricii, astfel cum este identificat în planul anexat raportului de expertiză întocmit de expertul DUMITRESCU ZIZI, efectuat în cauza ce a format obiectul dosarului civil nr. 7821/2001 înregistrat la Tribunalul Municipiului Bucureşti – Secţia a III-a Civilă.
 Cererea de emitere a acestei dispoziţii de retrocedare, în echivalent a imobilului s-a întemeiat pe sentinţa civilă nr. 3060 din 4 iunie 2004 pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti în dosarul nr. 2551/2004, definitivă şi executorie, pe care solicitanta a anexat-o cererii sale.

Numele lui Horia Simu apare şi în dosarul prostituatelor de la Antena 1 şi Antena Stars.

Potrivit unui raport efectuat de Curtea de Conturi la ANRP in perioada 2007-2012, Horia Simu Schiopu este unul dintre cei mai mari cumparatori de drepturi litigioase pe Legea 10/2001. Acesta a platit pentru drepturile litigioase circa 1,5 milioane dolari, iar valoarea bunurilor obtinute s-a ridicat la 466 milioane lei. Simu detine, impreuna cu Horia Pitulea, compania Cuprom Bucuresti, singura companie producatoare de cupru din Romania.

"Dupa cum se poate observa, cesionarul Schiopu Simu Horia a inregistrat un castig din cumpararea drepturilor de creanta de cca. 189 milioane dolari (curs dolar la 05.03.2008 (emis titlul de conversie nr. 140 = 2,45 lei/dolar), Rotaru Mihai a inregistrat un castig brut de cca 25 milioane euro, Barbu Marius a inregistrat un castig de 21.608.000 euro (curs euro la 03.08.2010 = 4,2371 lei/euro, Militaru Marius de 44.649.000 lei etc. In urma verificarilor efectuate de echipa de control a Curtii de Conturi, in dosarele in care au fost cesionate drepturile de creanta s-a sesizat faptul ca cele mai multe drepturi au fost transmise la preturi derizorii/ infime in comparatie cu valoarea care reiese din evaluarea proprietatilor imobiliare revendicate", se arata in raportul Curtii de Conturi.

Horia Simu, Adrian Andrici, Gheorge Iaciu si Stelian Gheorghe sunt printre cei mai mari beneficiari ai unor drepturi litigioase din partea ANRP - Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor. 

Scandalul despagubirilor ilegale de la ANRP a izbucnit recent o data cu arestarea fostei sefe a DIICOT, Alina Bica. In rechizitoriul DNA se arata cum beneficiarul despagubirii record de peste 60 de milioane de euro presupus ilegale, Gheorghe Stelian - considerat de procurorii DNA un personaj din anturajul lui Dorin Cocos, fostul sot al Elenei Udrea – ii cestioneaza o parte in drepturile de proprietate lui Adrian Andrici.

Horia Simu-Şchiopu: fost partener de afaceri cu Ionut Costea, cumnatul lui Mircea Geoana

Horia Simu-Schiopu – un personaj discret, de 39 de ani, din Alba Iulia - detine, impreuna cu Horia Pitulea, compania Cuprom Bucuresti, singura companie producatoare de cupru din Romania. In urma cu cativa ani, printre administratorii societatii se numara si Ionut Costea, cumnatul fostului presedinte al PSD, Mircea Geoana. Detalii aici.

Schiopu a fost asociat si cu finii fostului senator PSD condamnat pentru coruptie, Catalin Voicu. In 2011, Horia Simu era mentionat in topul Forbes Romania cu o avere de 8 milioane de euro.

Contracte cu Primaria Capitalei

25 aprilie 2013: Primaria a incredintat un contract de aproape 1,5 milioane de euro pentru finalizarea lucrarilor de reabilitare la bulevardul Aerogarii. Contractul a fost obtinut de catre asocierea SCT Bucuresti (lider) – Alpine Bau GmbH - Viaproiect.

24 octombrie 2013: Municipalitatea a cheltuit aproape 1,4 milioane de euro pentru finalizarea lucrarilor la pasajul de la Doamna Ghica. Contractul a fost acordat prin negociere directa catre asocierea de firme SCT Bucuresti – Tecnic Consulting Engineering Romania.

SCT Bucuresti – Societatea de constructii in transporturi Bucuresti apare si in contractele cu Cogefa si Tehnologica Radion si Euroconstruct . Din septembrie 2014 este in insolventa. Potrivit datelor de la Registrul Comertului, firma are ca acţionari majoritari următoarele companii: CCCF Drumuri şi Poduri Timişoara – cu peste 29% si Do-Rom Beteiligungs Gmbh Austria – cu peste 36. Potrivit portalului firmenabc.at, proprietarul firmei austriece este omul de afaceri Horia Simu-Şchiopu. 

29 mai 2014: Municipalitatea a atribuit un contract de peste 18 milioane de euro pentru reabilitarea sediului Primariei din bulevardul Elisabeta. Contractul a fost atribuit catre asocierea Rotary Constructii - Design Unit - Showdown Design. 

29 august 2013: Primaria a incredintat companiei Rotary Constructii un contract de peste 4,3 milioane de euro pentru finalizarea lucrarilor de consolidare a cladirii vechi a primariei. Municipalitatea a motivat alegerea procedurii de negociere directa astfel: “serviciile pot fi furnizate numai de un anumit ofertant, din motive tehnice”.

17 iun 2014: Municipalitatea bucuresteana a atribuit un contract de aproape 18 milioane de euro – fonduri europene - pentru construirea sistemului de drenare de la partea dreapta a Casetei (canalul colector principal sub albia Dambovitei) si realizarea sistemului de evacuare din Lacurile Titan, Tineretului si Carol.

Doar oferta Rotary, declarata admisibila. Contractul a fost atribuit prin licitatie, iar criteriul de selectie ar fi fost pretul cel mai scazut. Au fost 2 oferte primite si doar una declarata admisibila. Contractul a fost atribuit catre asocierea de firme Rotary Constructii si Cala SA.

Cine e Rotary Constructii apartine lui Mihai Leonard Rotaru de 44 de ani, un milionar din topul Forbes, cotat in 2011 cu o avere de 13 milioane de euro.

In 2002, Mihai Leonard Rotaru a fost asociat in firma Anamob Design cu Simu Horia Schiopu. Anamob Design - acum radiata - avea sediul pe strada Lucian Blaga nr. 4 din sectorul 3, unde este si sediul Rotary Constructii.


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

2 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

3 De citit...

4 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

5 Lucruri pe care nimeni nu le spune la televizor și nu numai...