Zvonul că Ponta va fi chemat la DNA se împrăştie ca fulgerul în PSD

Zvonul că Ponta va fi chemat la DNA se împrăştie ca fulgerul în PSD. Şi nu numai. Telefoanele zbârnâie, mesajele curg valuri, de două zile, în PSD. Acest zvon circulă la pachet cu iminenta solicitare a procurorilor DNA de ridicare a imunităţii pentru Dan Şova. Care, de două zile, este dat dispărut. Numele lui Victor Ponta apare în acelaşi dosar în care a fost audiat Dan Şova. Dar şi într-un alt dosar, instrumentat iniţial de structura teritorială Craiova a DNA şi preluat ulterior de structura centrală.

Este vorba despre Dosar nr. 122/P/2012 privind pe Ponta Victor s.a., având ca obiect art. 13 indice 2 din Legea nr.78/2000, art.248,248 indice 1 Cod penal (abuz in serviciu; abuz în serviciu în forma calificată), art.9 din Legea nr.241/2005 (evaziune fiscală), constând în efectuarea de cheltuieli de către persoane cu funcţii de conducere din cadrul Complexului Energetic Rovinari, în perioada 2006-2011, cu consecinţa prejudicierii patrimoniului societăţii.

Dosarul a fost înregistrat iniţial la Biroul Teritorial Tg.-Jiu la 22.07.2011, fiind preluat de Structura Centrală la 04.04.2012.

Şi despre Dosar nr.123/P/2012 privind pe Ponta Victor s.a., cercetaţi pentru art. 13 indice 2 din Legea nr.78/2000, art.248, art.248 indice 1 C.pen., art.9 lit.b din Legea nr.241/2005.

Sesizarea este din oficiu şi aparţine Serviciului Teritorial Craiova din 12.10.2011, dosarul fiind preluat la 04.04.2012 de Structura Centrală.

Sesizarea se referă la fapte comise de persoane cu funcţii de conducere din cadrul SC Complexul Energetic Turceni în perioada 2007-2011.

Sursele noastre spun însă că Victor Ponta mai apare în alte două dosare. Într-un dosar disjuns din Dosarul Duicu şi în dosarul privind returnarea garanţiei de 10 milioane de euro către firma omului de afaceri Gruia Stoica.


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Acesta este PSD, oameni buni! Mitralieră spune că el este un politician în campanie și nu trebuie să opr…

2 Birchall o calcă-n picioare pe Dăncilă! Dezvăluiri despre prefăcătoria acestei pațachine sinistre, despre cum …

3 ULTIMĂ ORĂ / CTP le zguduie capul celor două matracuci pesediste, Firea și Dăncilă.

4 ULTIMĂ ORĂ / Guvernul va cere schimbarea lui Tudorel Toader din Comisia de la Veneția!

5 EXCLUSIV / Dragnea a făcut chef cu lăutari la Scroviștea, pe 10 august, anul trecut, când românii erau gazați de…

recomandări

Te ia DNA: Constantin Boșcodeală

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

10+ Gustări speciale pentru seara Oscarurilor