Acest site folosește cookie-uri. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu modul de utilizare a acestor informații. Află detalii aici. De acord

DNA/Preşedinta TRIBUNALULUI Olt a fost REȚINUTĂ pentru o ȘPAGĂ de 200.000 de EURO de la Bercea Mondial

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Craiova au dispus reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 23 martie 2015, ora 17.00, a inculpatei MARINESCU EUGENIA-CARMEN, magistrat judecător, în prezent președinte al Tribunalului Olt, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

- luare de mită,
- trafic de influență și
- fals în declarații în formă continuată (2 acte materiale)

În ordonanța de reținere întocmită de procurori se arată că, în cauză, există date și indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă care conturează următoarea stare de fapt:


Inculpata Marinescu Eugenia Carmen, magistrat judecător, a pretins și a primit, prin intermediul inculpatului Cismaru Dumitru - avocat în cadrul Baroului Olt, de la o persoană denunțătoare, suma de 200.000 de euro, pentru a dispune cercetarea unui inculpat din familia denunțătorului în stare de libertate și pentru a pronunța o soluție pe fond favorabilă acestuia, respectiv de achitare sau de condamnare la o pedeapsă neprivativă de libertate, dar și pentru a interveni, în același scop, pe lângă ceilalți judecători care urmau să judece cauza.
Suma de bani menționată a fost primită de avocatul Cismaru Dumitru în două tranșe:
- 150.000 de euro, înaintea termenului de judecată din data de 31.08.2011, când s-a dispus pentru prima oară înlocuirea măsurii arestului prevenit cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea
- 50.000 de euro, în data de 20.09.2011, judecătorul Marinescu Eugenia Carmen amânând pronunțarea asupra cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea ori țara pentru data de 22.09.2011, când a și admis cererea formulată de inculpat, înlocuind măsura arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

După primirea sumei de 200.000 de euro, la 3 luni de la pronunțarea încheierii din data de 22.09.2011, respectiv în intervalul 14-22.12.2011, Marinescu Eugenia-Carmen și Marinescu luliu-Severus (soțul acesteia) au achiziționat trei suprafețe de teren și o casă, două dintre aceste achiziții nefiind menționate în declarațiile de avere ale magistratului, astfel:
1) Marinescu luliu-Severus a primit de la o persoană apropiată de avocatul Cismaru Dumitru, o donație reprezentând un teren în suprafață de 703 mp și o construcție de 29 mp pe același amplasament, situat în localitatea Băile Olănești.
În realitate, pentru a evita menționarea magistratului judecător Marinescu Eugenia-Carmen în contractul de cumpărare a acestui imobil, inculpații Marinescu luliu-Severus și Cismaru Dumitru au deteminat-o pe proprietară să accepte încheierea unui act de donație, în realitate între părți fiind încheiat un contract tipic de vânzare-cumpărare și fiind plătit prețul de 55.000 lei.
2) Marinescu luliu-Severus a dobândit prin cumpărare de la o altă persoană, un teren situat în localitatea Corbu, județul Constanța în suprafață de 1250 mp.
Există indicii privind subevaluarea prețului achitat de inculpat, urmând a fi efectuate în continuare cercetări în cauză cu privire la această tranzacție.
Aceste două achiziții nu sunt menționate în declarațiile de avere întocmite și depuse în cursul anilor 2012 și 2013 de magistratul judecător Marinescu Eugenia-Carmen, potrivit art. 93 din Legea 303/2004.
3) Marinescu Eugenia-Carmen și Marinescu luliu-Severus au achiziționat un teren intravilan de 600 mp situat în municipiul Slatina, tranzacție consemnată în declarația de avere a magistratului.
Terenul în cauză a fost trecut de către Consiliul Local Slatina din domeniul public în inventarul bunurilor ce aparțin domeniului privat al municipiului Slatina prin Hotărârea Consiliului Local (C.L.) Slatina nr. 170 din 26.07.2011.
Pentru a justifica dobândirea licită, de către inculpații Marinescu Eugenia-Carmen și Marinescu Iuliu-Severus a terenului situat în intravilanul mun. Slatina, inculpatul Cismaru Dumitru a determinat o persoană să încheie în data de 12.12.2011 un contract fictiv de împrumut sub semnătură privată, în care se menționa că acesta acorda un împrumut de 10.000 de euro soților Marinescu.
Folosind acest contract de împrumut, inculpații Marinescu Eugenia-Carmen și Marinescu Iuliu-Severus au dorit să creeze o aparență legală sumei de bani plătite pentru achiziționarea unui teren intravilan de 600 mp în municipiul Slatina, tranzacția și contractul de împrumut fiind consemnate în declarațiile de avere ale magistratului.

În realitate aceste bunuri imobile au fost achiziționate din suma de 200.000 de euro pretinsă și primită de inculpata Marinescu Eugenia-Carmen, prin intermediul inculpatului Cismaru Dumitru, toate aceste demersuri fiind efectuate în scopul ascunderii sau al ascunderii și disimulării originii ilicite a acestor bunuri și ajutarea persoanelor care au săvârșit infracțiunea din care provin bunurile să se sustragă de la răspunderea penală.


Inculpatei Marinescu Eugenia Carmen i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând ca, la data de 24 martie 2015, să fie prezentată cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile la Curtea de Apel Craiova.


Prin încheierea penală nr. 48/21.03.2015 pronunțată în același dosar, de către judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Curții de Apel Craiova, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului MARINESCU IULIU-SEVERUS, soțul suspectei Marinescu Eugenia Carmen și CISMARU DUMITRU, avocat, pe o perioadă de 30 de zile și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile față de inculpatul Bucă Ilie.

În cauză procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea SRI Dolj.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

.


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 Zegrean, despre OUG anunțată de Toader: Îi preocupă să îl pedepsim pe cel care a prins hoțul, nu pe hoț. S-a d…

2 VIDEO Nicolicea și Codrin Ștefănescu, huiduiți și înjurați pe stradă la Sibiu!

3 Document-ȘOC! A început PESEDIZAREA Armatei! Un general și un colonel, înlocuiți cu două pesediste din Giurgiu…

4 Victor Dăncilă, fiul Proastei, a fost ÎNFIAT! Provine dintr-o familie cu opt copii din Teleorman

5 Dragnea se pregătește să devină premier. O chestiune de zile

recomandări

Te ia DNA: Emilian Gămureac

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Ce se întâmplă când o rachetă lovește 45 de straturi de geam antiglonț