SCANDAL internațional/ Un dentist AMERICAN a UCIS cel mai faimos LEU din Africa

SCANDAL internațional/ Un dentist AMERICAN a UCIS cel mai faimos LEU din Africa

Cel mai faimos leu din Africa, dintr-un parc natural din Zimbabwe, Cecil, a fost omorât de un dentist american în cursul unei partide ilegale de vânătoare, ai cărei organizatori vor compărea miercuri în fața justiției din această țară africană, transmit marți AFP și EFE.

Calificată drept 'crimă atroce' de ministrul turismului din Zimbabwe, Walter Mzembi, uciderea felinei a provocat un val de revoltă la nivel internațional și a dat un nou impuls organizațiilor ecologiste care solicită interzicerea vânătorii de lei pe întregul teritoriu al acestui stat și nu numai în parcurile naturale.

În vârstă de 13 ani, celebru pentru coama lui neagră, Cecil era vedeta parcului Hwange, care a primit anul trecut 50.000 de vizitatori, dintre care 23.000 străini.

Potrivit unui ONG de mediu, la 6 iulie, animalul ar fi fost atras, în timpul nopții, în afara parcului cu ajutorul unei carcase de animal legate de un vehicul în mișcare. Stomatologul Walter James Palmer a tras apoi asupra lui cu un arc cu săgeți, dar nu a reușit decât să-l rănească.

'L-au urmărit și l-au găsit abia după 40 de ore și atunci a fost ucis cu focuri de armă', a explicat pentru presa locală președintele organizației Zimbabwe Conservation Task Force (ZCTF, Forța Specială pentru Conservarea mediului din Zimbabwe), Johnny Rodrigues.

Inițial, s-a crezut că responsabil de moartea falnicului leu era un spaniol, dar această organizație a stabilit că vânătorul, despre care nu se știe dacă mai este în zonă, era Walter James Palmer, un dentist bogat din statul american Minnesota. Informația a fost confirmată, într-o conferință de presă organizată marți la Harare, de către Asociația Operatorilor de Safari din Zimbabwe (SOAZ).

Walter James Palmer a fost lăudat cu ani în urmă în presă pentru aptitudinile sale sportive. În 2009, ziarul 'New York Times' spunea despre el că ar fi învățat să tragă cu arcul la vârsta de 5 ani și că era capabil să 'nimerească o carte de joc trăgând de la 90 de metri distanță'.

Vânătorul profesionist Theo Bronkhorst, care a organizat acțiunea, și fermierul Honesto Ndlovu, pe terenul căruia a fost omorât Cecil, vor compărea miercuri, acuzați fiind de braconaj, în fața tribunalului din orașul turistic Victoria Falls, în care se află renumita cascadă Victoria de pe fluviul Zambezi.

Povestea tristă continuă întrucât și puii lui Cecil sunt sortiți pieirii. Masculul care va prelua conducerea familei îi va ucide pentru ca femelele să aducă pe lume propriii lui urmași, potrivit experților. AGERPRES 


Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD, ultima crimă / Iordache va fi ales astăzi preşedintele Consiliului Legislativ. Mandatul e pe viaţă

2 Un fost senator PSD îl dezbracă de secrete pe liderul PSD / „Diploma lui Ciolacu este falsă, cel mai probabil. E…

3 „Noul” PNL / Trei foști miniștri din Guvernele Dragnea și un ministru din Guvernul Ponta candidează din partea …

4 Noi informații / USR PLUS, scor peste așteptări la parlamentare / PSD și PNL merg cap la cap / Struțocămila lui Pont…

5 Birchall, cu colții în jugulara lui Streinu-Cercel: Se pare că imunitatea parlamentară bate imunitatea medical…