Zeci de REACȚII după CONDAMNAREA ISTORICĂ a lui Dragnea/Mircea Badea : ,,Mi-e scârbă de onorata instanţă''

Zeci de REACȚII după CONDAMNAREA ISTORICĂ a lui Dragnea/Mircea Badea : ,,Mi-e scârbă de onorata instanţă''

Ministrul Dezvoltării şi Administraţiei, Liviu Dragnea, a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare, în dosarul privind fraude la referendumul din 2012, pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, decizia luată vineri de instanţa supremă nefiind definitivă. Instanţa a dispus ca lui Liviu Dragnea să îi fie suspendată executarea pedepsei pentru un termen de încercare de trei ani.

Decizia instanței supreme, istorică pentru România, a suscitat un interes enorm în rândul opiniei publice și a generat rapid reacții din toate zonele de interes public

Daniel Fenechiu: Mă surprinde această hotărâre care nu face lumină (VIDEO)

Liderul PND, avocatul Daniel Fenechiu, se declară surprins de decizia instanței în cazul lui Liviu Dragnea, precizând că lucrurile sunt mult mai grave față de pedeapsa pe care acesta a primit-o.

”De regulă, hotărârlie judecătorești nu se comentează. Această hotărâre e a instanței de fond care urmează să fie modificată de instanța de recurs. Pe mine ca jurist mă surprinde această hotărâre care nu face lumină. Mare parte din cei care privesc lucrurile nu își dau seama cât de grave sunt lucrurile pe care le-a făcut Dragnea dacă instanța îi dă un an. Dacă va fi confirmată de Înalta Curte, atunci implicația va fi majoră, pentru că va fi un precedent periculos. Vom vedea hotărârea și vom vedea ce a considerat instanța supremă. O pedeapsă cu suspendare nu spune absolut nimic. Din punctul meu de vedere, acestă situție pare o soluție care așteaptă să fie confirmată. Justiția nu trebuie să mă convhingă pe mine, dar în raport de gravitatea faptelor, și în România, campania și voturile au avut de suferit, ne așteptam la altă soluție”, a declarat Fenechiu într-o intervenție telefonică la B1 TV.

Mircea Badea: 'Mi-e scârbă de onorata instanţă'

"Mi-e scârbă de onorată instanţă! I-a fost frică de DNA să achite în făcătura de dosar cu referendumul aşa că a condamnat cu suspendare. În acest fel, se poate lauda Gestapo-DNA cu încă o condmanare. Mi-e scârbă!", a scris Badea pe Facebook.

*CTP: Dragnea va fi scos erou al luptei anti-Băsescu în PSD

"Această hotărâre nu are mare efect. În PSD această sentinţă nu influenţează câtuşi de puţin imaginea lui Liviu Dragnea. Va fi prezentată ca un act de eroism în lupta cu Băsescu în 2012 a domnului Dragnea, care a căzut acum victima devotamentului său pentru partid. Are importanţă în ceea ce priveşte referendumul din 2012 şi anume că iată, o instanţă confirmă că s-au produs fraude, s-a produs încălcarea secretului votului. Schimbă perspectiva asupra a ceea ce s-a întâmplat atunci", a declarat CTP, la Digi24.

CTP este de părere că lui Dragnea nu i se va cere retragerea din funcţiile deţinute în PSD. Dacă va face un astfel de gest, va fi în urma unui socoteli proprii. De altfel, retragerea lui Dragnea ar fi o veste proastă pentru Ponta, mai spune jurnalistul.

"În evoluţiile viitoare din PSD nu are mare importanţă. Dragnea pleacă din funcţie dacă aşa şi-a făcut socoteala. Nici Victor Ponta şi nici altceva nu-i va cere demisia. Ar putea să meargă mai departe. Dacă nu o face, înseamnă că asta consideră că e oportun în acest moment. Ponta are toate obligaţiile morale din lume, pe care nu le va respecta. Credeţi că-i va cere demisia? Nici vorbă de aşa ceva. Plecarea lui Liviu Dragnea din poziţia de număr 2 în PSD, o poziţie administrativă foarte puternică, nu este nicidecum un avantaj pentru PSD. Domnul Ponta nu doreşte acest lucru. Domnul Dragnea este un factor de menţinere a coeziunii apartului din teritoriu. Nu are în clipa de faţă înlocuitor. Mai degraba asta e problema domnului Ponta", a mai declarat Cristian Tudor Popescu.

*Crin Antonescu: Ceea ce știu eu din ceea ce am văzut și am trăit este că nu s-a petrecut ceva ilegal

”Nu știam, pentru că nu sunt în țară. Este foarte complicat să comentez o astfel de decizie, pentru că nu cunosc dosarul, nu cunosc faptele din dosare.

Ceea ce știu eu din ceea ce am văzut și am trăit este că nu s-a petrecut ceva ilegal, mai departe ținând de conținutul dosarului, de acuzații nu pot eu să comentez, nu este rolul meu.

Eu nu am participat efectiv la organizarea campaniei pentru că eram președinte interimar”, a declarat Crin Antonescu.

Crin Antonescu și-a exprimat speranța că Dragnea nu a fost condamnat pentru  că a făcut o acțiune normală pentru un lider politic și anume de a mobiliza oamenii la vot.

”Sper din toată inima că nu există niciun fel de element care ține de organizarea normală a unei campanii electorale în orice țară democratică, orice acțiune pe care o face un lider și anume aceea de a aduce oamenii la vot. Este rolul liderului să mobilizeze electoratul”, a spus Antonescu.

*Cătălin Ivan, europarlamentar PSD: Să se retragă din toate funcțiile din PSD

"Poate ca macar acum, dupa decizia instantei, Liviu Dragnea va intelege ca trebuie sa se retraga din toate functiile pe care le ocupa in partid", a scris Catalin Ivan pe pagina sa de Facebook.

*Sebastian Lăzăroiu: A mai ramas un pucist in picioare

Fostul consilier prezidențial Sebastian Lăzăroiu a comentat, pe pagina sa de Facebook, decizia instanței în Dosarul Referendumul prin care Liviu Dragnea a fost condamnat la 1 an de închisoare cu suspendare.

Potrivit lui Lăzăroiu, după ieșirea din politică a lui Relu Fenechiu, Dan Voiculescu, Liviu Dragnea și a lui Crin Antonescu a mai rămas în picioare doar unul dintre puciștii din 2012 - Victor Ponta.

„Crin, Fenechiu, Voiculescu, Dragnea. A mai rămas un pucist în picioare. Ala care a profitat de operațiune ca să ajungă premier”, a scris Lăzăroiu pe Facebook.

*Laura Stefan, expert anticorupție: Dragnea trebuie să plece din funcția de vicepremier

"Dl Dragnea trebuie sa plece din functia de vicepremier. Un an cu suspendare e condamnare. Frauda la referendum a fost confirmata de ICCJ", a scris vineri pe contul sau de Facebook Laura Stefan, expert anticoruptie la ONG-ul ExpertForum.

*Victor Ciutacu: Dragnea nu ar fi trebuit condamnat. E un precedent periculos

Victor Ciutacu a declarat vineri dupa condamnarea lui Liviu Dragnea la un an de inchisoare cu suspendare in prima instanta ca din punctul sau de vedere acesta nu ar fi trebuit sa fie condamnat si catalogheaza decizia instantei ca pe un precedent periculos.

"Dupa parerea mea Dragnea nu ar fi trebuit condamnat. Pentru o actiune politica mi se pare exagerat sa condamni un om. E un precedent foarte periculos. Hai sa nu mai ducem lumea la vot prin niciun mijloc atunci", a spus Victor Ciutacu la Romania TV.

El a declarat ca se asteapta ca Liviu Dragnea sa isi piarda toate functiile pentru ca se indoieste ca PSD va face o exceptie pentru el, potrivit noii politici pe care a asumat-o.

Ion Cristoiu: ÎCCJ, cea mai politizată instituție din România

Condamnarea lui Liviu Dragnea la un an de închisoare cu suspendare pentru fraudarea referendumului din 2012 este catalogată de jurnalistul Ion Cristoiu ca o "frecţie". Deşi fraudarea a existat, afirmă Cristoiu, din punct de vedere juridic, dosarul DNA, "făcut în grabă și pentru a da satisfacție lui Traian Băsescu, e apă de ploaie".

"Condamnarea cu suspendarea e o clară dovadă că Dosarul a fost subțire. ÎCCJ, cea mai politizată instituție din România, un fel de CC al Binomului SRI-DNA, nu-și putea permite să-l achite pe Liviu Dragnea, cum ar fi trebuit, într-un proces atît de spectaculos. Instanța a apelat la șmecheria cu un an de suspendare. Condamnare care nu-l trimite pe Liviu Dragnea la pușcărie, dar îl scoate din viața politică, fie și pentru un timp", afirmă Cristoiu, pe blog.

Jurnalistul mai consideră că această decizie "aberantă" – "Liviu Dragnea e singurul responsabil de Fraudarea unui referendum de către două partide, PSD și PNL, de parcă în duminica respectivă ar fi fost proclamat dictatorul României" – va avea câteva consecințe:

"1. Creșterea simpatiei față de Liviu Dragnea și față de PSD, deoarece electoratul USL consideră că debarcarea lui Traian Băsescu justifica și fraudarea. Procesul e posibil pe fondul campaniei duse împotriva lui Traian Băsescu de propaganda PSD, avînd drept avangardă Parchetul General. Nu numai electoratului PSD, dar și celui PNL, inclusiv PDL, debarcarea lui Traian Băsescu în 2012 li se par acum o necesitate istorică.

2. Sporirea urii față de Traian Băsescu. Pe fondul acestui sentiment, Traian Băsescu va fi condamnat și el, cu suspendare, pentru a se da satisfacție unei mari părți a electoratului.

3. Creșterea faliei dintre PDL și PNL în cadrul PNL. Liderii fostului PNL, așa cum se vede deja, se cred obligați să-l apere pe Liviu Dragnea. Gașca lui Vasile Blaga ce va face? Va aplauda sentința, punîndu-se rău cu liberalii, sau o va critica, punîndu-se rău cu talibanii din presă?

4. PSD are toate șansele să câștige alegerile din 2016. Cu o singură condiție: ca Liviu Dragnea să demisioneze din toate funcțiile din Guvern și din partid. Din cîte-l știu eu pe Liviu Dragnea, acesta va demisiona. Mai ales c-ar pleca în ipostaza de erou al USL. Sper să nu mă înșel."

Se actualizează


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 Se întâmplă lucruri? / Se strânge robinetul?

5 Dorel Vișan, premiat de Masonerie pentru prezența la Moscova...