Am jucat mai agresiv, explică Simona Halep revenirea în fața italiencei Flavia Pennetta

Am jucat mai agresiv, explică Simona Halep revenirea în fața italiencei Flavia Pennetta

 Simona Halep a afirmat că a fost mai agresivă în finalul setului al doilea și a reușit astfel să câștige meciul cu italianca Flavia Pennetta (6-3, 7-5), luni, în optimile de finală ale turneului WRA de la Miami (Florida).

''A fost un meci foarte dificil. Este o jucătoare foarte bună. În setul al doilea eram condusă cu 5-2 și jucam rău, dar am știut că trebuie să mă calmez și să încep să joc mai agresiv, să lovesc mai lung. Am făcut acest lucru, am încercat totul și în cele din urmă am reușit să câștig'', a declarat Halep, citată de site-ul WTA.

Românca, numărul trei mondial, s-a referit și la partidele jucate în trecut cu Pennetta: ''Îmi amintesc un meci împotriva ei la US Open, când m-a învins în turul al patrulea. A fost un meci greu. An fost foarte dezamăgită că am pierdut. Ea lovește tare mingea și e greu pentru mine să joc împotriva ei. Dar, atunci am fost mai mult pe fundul terenului, iar acum am fost mai agresivă''.

Pennetta (33 ani), care este mai în vârstă cu zece ani decât Simona, câștigase toate cele trei meciuri directe de până acum, prima oară în 2010, în sferturile turneului de la Marbella, cu 6-4, 7-6 (4), apoi în optimi la Bastad a profitat de retragerea româncei, la scorul de 4-6, 7-5, 2-0, și ultima oară în optimi la US Open, în 2013, cu 6-2, 7-6 (3).

Simona a mai spus că acum are mai multă încredere, crede mai mult în șansele sale.

Simona Halep a ajuns la 23 de victorii în 2015, cele mai multe în circuitul WTA în acest an, fiind la egalitate cu Karolina Pliskova (Cehia), calificată și ea în sferturi la Miami.

Românca va juca în sferturi cu americanca Sloane Stephens (45 WTA), acesta fiind al cincilea meci între ele. Scorul este egal, 2-2, constănțeanca învingând cu 6-4, 6-3 în ultimul joc, anul trecut, în optimi la Roland Garros. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Dăncilă îl îngroapă definitiv pe Geoană, care a mințit cu nesimțire despre cum a ajuns el la NATO!

2 VIDEO Imagini spectaculoase de pe frontul din Ucraina, cu un atac rar de manual la nivel de batalion, al rușilor, oprit de ucraineni

3 Polițistul local Bucur Cezar Mihail s-a declarat femeie

4 VIDEO Lovitură cruntă încasată de Rusia în Crimeea! / Canal neoficial al aviației ruse: „Exact așa cum am spus că va fi. Veșnica pomenire…”

5 Un articol care dă fiori despre Siria, țara care a ajuns să supraviețuiască economic din fabricarea unui drog...