Atletism: Usain Bolt revine, în 2015, la Beijing, la Mondialele care se anunță atracția anului

Atletism: Usain Bolt revine, în 2015, la Beijing, la Mondialele care se anunță atracția anului

Într-un an fără Jocuri Olimpice și nici Campionate mondiale de fotbal, Planeta Sport va fi dominată în 2015 de Mondialele din celelalte sporturi majore, în primul rând de atletism, disciplină care va etala reapariția în prim-plan a marii vedete, regele sprintului jamaican Usain Bolt, care va reveni în august pentru Mondiale în Cuibul de pasăre din Beijing, unde a cucerit, la JO-2008, statutul de superstar.

Foto: (c) Han Yan/XINHUA ARHIVĂ

Bolt a avut un sezon 2014 sabatic, în primul rând pentru că nu a avut o competiție supremă în acest an, iar nivelul la care a ajuns începând cu 2008 (triplu campion olimpic la Beijing, la 100 m, 200 m și 4x100 m, cu record mondial, isprăvi repetate în 2012 la Londra), pe de o parte, și înaintarea în vârstă, pe de altă parte, nu-i mai permit să se împrăștie în concursuri lucrative, dar fără strălucirea performanței.

Cupa Mondială de rugby va capta, de asemenea, în septembrie-octombrie 2015, luminile rampei, Anglia găzduind cele mai bune 20 de echipe din lume, între care și România, prezentă la toate cele 8 ediții, inclusiv aceasta, deși, fiind țară emergentă, a trebuit să dea grele lupte în preliminarii. Prezenți în grupa D, rugbyștii români au următorul program: Franța — România (22 septembrie) pe Stadionul Olimpic din Londra;Irlanda — România (27 septembrie) pe Stadionul Wembley din Londra;Canada — România (6 octombrie) pe Leicester City Stadium din Leicester; Italia — România (11 octombrie) pe Sandy Park din Exeter.

Fotbalul, dar în varianta sa feminină, va avea, totuși, în 2015 Campionat mondial, în Canada, bărbații fiind angrenați în schimb în campionate continentale, în Asia, Africa, America de Sud și Concacaf.

În trecere spre lucrurile sobre, chiar întunecate, ale anului ce abia a început este o bună și o pată de culoare mondenă. Doi mari sportivi vor face, fără îndoială, destulă vâlvă în arena sportivă: jucătorul de golf Tiger Woods, ce pare să-și fi găsit liniștea pentru care a reveni în fruntea ierarhiei, ca și partenera lui, schioara Lindsey Vonn, avidă de revanșă după ce a lipsit de la JO-2014 de la Soci, mai ales că Mondialele de alpin din februarie vor avea loc la ea acasă, la Vail.

Iarna, însă, va fi ocupată și cu lucruri mai puțin plăcute — situația din fotbalul mondial, legată de problema atribuirii Cupelor Mondiale din 2018, din Rusia, dar mai ales din 2022 din Qatar, Federația internațională de fotbal (FIFA) trebuind să dea un răspuns în urma atacurilor fără încetare venite din toate părțile. Iar lucrurile trebuie lămurite înainte de Congresul din luna mai, când se vor desfășura alegerile pentru președinție, iar Joseph Blatter vrea un al 5-lea mandat de 4 ani.

Pe de altă parte, atletismul este nevoit să-și limpezească situațiile de dopaj sistematic, calificate astfel pentru sportul din Rusia, dezvăluite de un program al televiziunii publice germane, ARD, emisiune care este pe cale să devină serial, anunțându-se și alte episoade. Iar situația este extrem de asemănătoare cu cea din fotbal, întrucât și Federația internațională de atletism (IAAF) are Congres de alegeri, la care se vor prezenta Sir Sebastian Coe, oficial, și, cel mai probabil, Serghei Bubka.

În schimb, la Comitetul internațional olimpic este liniște, deși efervescența nu lipsește, în special ca urmare a lansării Agendei Bach, reforma de fond a Mișcării Olimpice. Vor fi numeroase discuții, propuneri și contrapropuneri, iar o primă decizie va fi pe agenda CIO abia în august, când va trebui aleasă gazda JO de iarnă din 2012, între Almatî, fosta capitală a Kazahstanului, și Beijing.

Dacă pentru oficialii olimpici lucrurile sunt mai puțin presante în 2015, faptul că acesta este an preolimpic cântărește foarte mult pentru sportivi, angrenați în durele concursuri de calificare pentru JO-2016 de la Rio de Janeiro. După regulile fiecărei federații internaționale, prezența în Brazilia anul viitor poate fi cucerită dintr-o lovitură, cu o clasare foarte bună la un anumit concurs de obiectiv, fie printr-o continuă acumulare de clasări punctate la diverse competiții. Oricum, deznodământul va fi dat, la unele discipline, abia la sfârșitul primăverii lui 2016, cu doar 2 luni înainte de Jocuri, dar problema pentru toate țările este că anul preolimpic este mai costisitor decât cel al competiției propriu-zise, iar pentru unele sporturi preliminariile sunt mai dificile decât întrecerile olimpice propriu-zise.

Și totuși, primul dintre sporturi care coboară în arenă este și cel mai bine garnisit cu competiții, tenisul, care a debutat încă din primele zile ale anului, cu un prim cap de afiș al sezonului: duelul Roger Federer-Novak Djokovic pentru locul 1 mondial, pentru Federer existând și obiectivul cuceririi celui de-al 18-lea titlu de Mare Șlem din carieră. Lucrurile devin și mai interesante, o dată cu reapariția lui Rafael Nadal.

La feminin, lidera clasamentului WTA, americanca Serena Williams, va trebui să suporte, probabil și mai dur decât în 2014, asaltul noului val, reprezentat în primul rând de românca Simona Halep, a treia în lume în prezent, despre care chiar Serena a spus că este viitoarea nr. 1. Deocamdată, constănțeanca trebuie să-și apere cu cerbicie numeroasele puncte realizate anul trecut, astfel că sezonul va fi pentru ea o veritabilă Golgotă.

În fine, la nivelul cluburilor dacă ar fi să alegem doar 2 evenimente majore ar fi de amintit primul dintre ele, ca prioritate în timp, Superbowl, spectacolul-finală a fotbalului american, pe 1 februarie, și finala Ligii campionilor de pe 6 iunie, de la Berlin, unde deținătoarea trofeului, Real Madrid, speră să ajungă și să-și înscrie a 11-a Cupă într-un palmares fără egal.

AGERPRES (autor: Lucian Oprea, editor: Teodor Ciobanu)


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…

5 VIDEO Cum, mint americanii? / Amănunte greu de digerat despre atentatul cu sute de victime din timpul retragerii americane din Afganistan, negat de Pent…