Australian Open: Serena Williams, calificată în sferturile de finală

Australian Open: Serena Williams, calificată în sferturile de finală

Americanca Serena Williams și slovaca Dominika Cibulkova s-au calificat în sferturile de finală ale Australian Open, primul turneu de tenis de Mare Șlem din acest an, după partidele disputate luni la Melbourne.

Serena a trebuit să se întrebuințeze serios pentru a se impune în fața spanioloaicei Garbine Muguruza, nr.24 pe lista favoritelor, cu 2-6, 6-3, 6-2, și pentru a accede în sferturile de finală ale competiției. Serena și-a luat astfel revanșa în fața ibericei de origine venezueleană, care o învinsese anul trecut în turul al doilea la Roland Garros.

Serena Williams pierduse în optimi la precedentele două ediții ale turneului de la Melbourne, unde s-a impus de cinci ori până acum, în 2003, 2005, 2007, 2009 și 2010.

În faza următoare a competiției, liderul mondial o va întâlni pe slovaca Dominika Cibulkova, finalista de anul trecut, care a învins-o pe belarusa Victoria Azarenka în trei seturi, 6-2, 3-6, 6-3. Pentru Cibulkova (25 ani), nr.11 pe lista capilor de serie, este pentru a șasea oară în carieră când atinge acest nivel la un turneu de Mare Șlem.

În sferturi s-a mai calificat o americancă, Madison Keys (19 ani), victorioasă cu 6-2, 6-4 în fața compatrioatei sale Madison Brengle (24 ani). Keys, care a scos-o din cursă anterior pe Petra Kvitova, o va înfrunta în sferturi pe câștigătoarea meciului dintre Venus Williams (SUA/N. 18) și Agnieszka Radwanska (Polonia/N. 6).

În celelalte partide din sferturile de finală, românca Simona Halep, numărul 3 mondial, o va întâlni marți pe rusoaica Ekaterina Makarova, cap de serie nr.10, în timp ce rusoaica Maria Șarapova, numărul 2 mondial, va da piept cu canadianca Eugene Bouchard (N.7). AGERPRES


populare
astăzi

1 ALERTĂ PSD încearcă să „betoneze” sinecurile „păsărelelor” de partid?

2 Uite unul dintre motivele pentru care PSD se prăbușește în sondaje!

3 Încă o dovadă că lucrurile au luat-o razna în Ro / Conducerea CEC, răsfățată cu salarii imense de până la 27.000 de euro lunar!

4 La 52 de ani, Sofia Vergara pozează topless în Ibiza și i-a sucit mințile unui cuceritor din sportul mondial

5 În premieră, PSD pierde controlul CCR după 33 de ani