Cine e Jane Čepelová, următoarea adversară a Simonei Halep

După ce a învins-o pe americanca Daniella Collins (fără loc WTA), următorul obstacol al Simonei Halep spre fazele superioare de la US Open poartă numele de Jane Čepelová. În vârstă de 21 de ani, ocupanta locului 65 în ierarhia mondială a tenisului feminin are un fizic similar cu cel al româncei, iar apogeul poziţionării în clasamentul WTA a fost atins în mai, când s-a clasat pe a 50-a poziţie.

La nivel de turnee, cea mai mare performanţă a avut-o la Charleston, unde a ajuns până în finală, când a cedat în faţa germanei Andrea Petkovic, în aceeaşi competiţie învingând-o şi pe Serena Williams, în doar două seturi. Aspiraţiile slovacei se îndreaptă spre Wimbledon, turneul preferat, iar la nivel de modele, Jane Čepelová se declară o admiratoare a jucătoarei elveţiene Matinei Hingis.

Bilanţul adversarei româncei arată 167 de victorii şi 99 de înfrângeri, câştigând aproximativ 680.000 de dolari de-a lungul carierei. Simona Halep şi Jane Čepelová nu s-au întâlnit niciodată până acum, prima confruntare realizându-se pentru un loc în 16-imile US Open. Dacă Simona Halep a trecut de Danielle Collins în trei seturi (6-7, 6-1, 6-2), după o oră şi 58 de minute, slovaca a câştigat partida cu Maria Torró-Flor (2-6, 7-5, 6-1), într-o oră şi 48 de minute.

Presa internaţională, despre victoria Simonei Halep în primul tur US Open

Maria Şarapova va juca împotriva unei românce, în turul doi de la US Open

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Va interzice Nicușor Dan și TVR la Cotroceni după atacurile Sorinei Matei?

2 Nicușor Dan respinge demiterea șefului SPP într-un dialog tensionat la Dublin

3 Premieră în Marea Baltică / navă rusă lovită și avioane NATO ridicate de la sol

4 Blocaj în contractul Oerlikon / sistemele Armatei nu au trecut testele tehnice

5 Un obiect misterios care accelerează în spațiu ar putea fi o navă sovietică