Eliminată de la Stuttgart, Simona Halep se pregăteşte pentru o lună de foc, care începe cu turneele de la Madrid şi Roma

Jucătoarea de tenis din Constanţa a cedat în faţa rusoaicei un meci în care a condus cu 5-2 în primul set şi a avut patru mingi de set în partea a doua.

Simona Halep a purtat un bandaj la piciorul drept, iar între seturi a mers la vestiare, însă managerul Virginia Ruzici a dat asigurări că jucătoarea noastră a trecut peste accidentările la tendonul lui Ahile şi la una dintre unghii: "Medical, nu mai sunt probleme".

Pentru Halep, urmează acum câteva zile de pauză şi importantul turneu de la Madrid (3-11 mai). Deşi anul trecut ea a ieşit din primul tur al competiţiei, învinsă fiind în trei seturi de Lourdes Dominguez Lino, Halep a spus de mai multe ori că ascensiunea ei a început în capitala Spaniei, în 2013: "Atunci mi-am dat seama că pot mai mult şi că am forţa de a lupta pentru fiecare minge".

Dacă în turneul de la Madrid orice tur în plus este un bonus, următorul concurs, cel de la Roma (12-18 mai), este important în privinţa clasamentului WTA. Simona Halep a ajuns anul trecut până în semifinale şi este nevoită să repete sau să depăşească performanţa pentru a nu pierde puncte în ierarhia WTA. "La Roma îmi place totul. Şi oraşul, şi turneul", spune Halep. Iar finalul lunii mai înseamnă şi startul celui de-al doilea Grand Slam al anului, Roland Garros.

Cele mai frumoase mingi ale jocului Halep - Kuzneţova

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 BREAKING Guvernul Bolojan este demis / Moțiunea de cenzură a trecut cu 281 de voturi „pentru”

2 Urmează pasul doi... / Citiți declarația de după vot a lui Predoiu...

3 BREAKING Se scindează PNL? / Conducerea PNL a reconfirmat decizia de a nu mai face coaliție cu PSD: 34 pentru, 10 abțineri, 0 împotrivă

4 Violatorul evadat din Penitenciarul Craiova, ucis după ce nu s-a supus somațiilor

5 Moțiunea de cenzură, între alianță și sabotaj. Analiza consultantului politic George Rîpă despre planul secret al AUR