George Ogăraru este noul antrenor al echipei Universitatea Cluj

George Ogăraru este noul antrenor al echipei Universitatea Cluj

Universitatea Cluj a anunţat, vineri, pe site-ul oficial, numirea lui George Ogăraru în funcţia de antrenor principal şi a lui Alfons Groenendijk în cea de director tehnic, după ce colaborarea cu Mihai Teja s-a încheiat de comun acord.

George Ogăraru este noul antrenor al echipei Universitatea Cluj (Imagine: Constantin Vladescu/Mediafax Foto)

"În fotbal, la fel ca în viaţă, vine şi momentul despărţirii de oameni dragi. Mihai Teja şi Universitatea Cluj şi-au încheiat colaborarea de comun acord. Îi mulţumim lui Mihai pentru pasiunea pe care a depus-o la Universitatea, pentru faptul că a crezut în această echipă şi a salvat-o de la retrogradare atunci când nimeni nu-i dădea nici o şansă. Cariera sa e abia la început, iar «U» e, cu siguranţă, doar primul capitol dintr-o aventură ce se anunţă a fi de succes. Avem plăcerea să vă anunţăm că banca tehnică va fi condusă, începând de azi, de George Ogăraru, din poziţia de antrenor principal, şi de Alfons Groenendijk, în calitate de director tehnic", a notat site-ul grupării clujene.

Potrivit sursei citate, Ogăraru va fi la prima sa experienţă în calitate de"principal", după ce s-a şcolit la Ajax Amsterdam, una dintre cele mai puternice academii din lume. Cu 11 selecţii în echipa naţională, 44 de jocuri pentru Ajax, şi alte 200 în Liga I, el va debuta la amicalul cu Şahtior Doneţk de duminică, de pe Cluj Arena (ora 17.30).

În funcţia de director tehnic va fi instalat Alfons Groenendijk, ex-antrenor la Jong Ajax, şi care le-a mai pregătit în carieră pe Willem Tilburg şi Den Bosch, ambele echipe din prima ligă batavă. Olandezul în vârstă de 50 de ani a evoluat de-a lungul carierei de jucător pentru echipe precum Ajax Amsterdam, Manchester City, Sparta Roterdam sau FC Utrecht, de la ultima retrăgându-se din activitate în anul 2001.

Sursa: mediafax.ro

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Fugarul Rizea îl dă în gât pe Adrian Năstase / Unde au fost dosite tablourile scumpe înainte de percheziți…

2 Un zvon...

3 Cum funcţionează softul de spionaj Pegasus, cum poţi vedea dacă eşti „pândit” prin telefon

4 Surpriză totală! Cu cine suntem, genetic, aproape identici

5 O fotografie rară cu 3 dintre devalizatorii României: Bittner, Cocoș și Petrache