Meciul România - Cehia, din Fed Cup, va avea loc în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca

Meciul România - Cehia, din Fed Cup, va avea loc în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca

Federația Română de Tenis va organiza întâlnirea de Fed Cup cu Cehia, din primul tur al Grupei Mondiale II, în perioada 6-7 februarie 2016, în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, potrivit unui comunicat remis AGERPRES.

''Cel mai mare eveniment sportiv organizat de România anul viitor, întâlnirea de Fed Cup România — Cehia, nu poate fi desfășurat decât în cea mai mare și mai modernă sală pe care o are țara noastră, Sala Polivalentă din Cluj-Napoca. În acest fel, ne ținem și promisiunea de a ajunge în cât mai multe orașe din România cu cele două echipe tricolore, Fed Cup și Cupa Davis, după Brașov, Sibiu, Galați și Constanța'', a declarat președintele Federației Române de Tenis, George Cosac.

''După șapte victorii consecutive, echipa României de Fed Cup ne-a adus după două decenii în Grupa Mondială, unde va întâlni, încă din primul tur, deținătoarea a opt trofee de Fed Cup, ultimul câștigat anul trecut și posibil să și-l însușească și anul acesta — Cehia. Va fi un meci greu în care vor fi implicate cel puțin patru jucătoare din top 10 WTA. Însă, având experiența altor evenimente de acest fel, am convingerea că cei aproape 7.000 de spectatori, care vor fi în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, vor fi gata să susțină din tribune încă un succes al tricolorelor'', a adăugat Cosac.

Echipa de Fed Cup a României s-a calificat după 22 de ani în Grupa Mondială (II), în urma victoriei obținute în Canada, în această primăvară, cu scorul general de 3-2.

România și Cehia (Cehoslovacia) s-au mai întâlnit o singură dată până acum, în 1980, în sferturile de finală ale Grupei Mondiale, tricolorele (Virginia Ruzici, Florența Mihai și Lucia Romanov) pierzând partida cu scorul de 1-2.

Cehia, care are trei jucătoare în top 15 (Petra Kvitova — 4, Lucie Safarova — 4, Karolina Pliskova — 11) va juca pe 14-15 noiembrie finala Fed Cup, contra Rusiei, la Praga. AGERPRES 


Citește și:

populare
astăzi

1 Un text dur și fără perdea despre ce se întâmplă acum în Ucraina și în „lumea civilizată”

2 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

3 Dezvăluiri despre culisele unor negocieri secrete care ar fi putut termina demult războiul din Ucraina / Putin și Zelenski au fost dispuși să ia în cons…

4 Hărți care dau fiori / Victoria Rusiei în Ucraina ar avea consecințe devastatoare pentru apărarea NATO. România, printre țările aflate în pericol

5 Foarte interesante amănunte...