Monica Niculescu, în semifinalele turneului BRD Bucharest Open, după o victorie în fața Andreei Mitu

Monica Niculescu, în semifinalele turneului BRD Bucharest Open, după o victorie în fața Andreei Mitu

Monica Niculescu, a treia favorită, s-a calificat în semifinalele turneului BRD Bucharest Open (WTA), dotat cu premii totale de 226.750 dolari, vineri, la Arenele BNR din Capitală, după ce a învins-o pe Andreea Mitu cu 4-6, 6-0, 6-2. Niculescu și-a egalat performanța de anul trecut la turneul de la București, când a fost învinsă în semifinale de Simona Halep, care ulterior a câștigat titlul.

Monica Niculescu (27 ani, 41 WTA) și-a asigurat un cec de 11.300 dolari și 110 puncte WTA prin victoria de vineri. Mitu va primi 5.900 dolari și 60 de puncte WTA.

Mitu a început mai bine meciul și a condus cu 3-1 și 4-2, apoi Monica a restabilit egalitatea, 4-4, dar Andreea a reușit un nou break (5-4) și apoi a a închis setul.

Manșa secundă a fost dominată de Niculescu, care și-a adjudecat-o cu un scor mult prea mare, Andreea Mitu greșind destul de mult, mai ales în momentele importante.

În setul decisiv, Mitu a început cu break, dar Niculescu a recuperat, iar de la 2-2 Andreea nu a mai reușit să ia vreun ghem, deși a avut șanse, Monica încheind setul cu 6-2 și meciul după două ore și 4 minute.

În penultimul act, Niculescu o va întâlni pe învingătoarea dintre italianca Sara Errani, principala favorită, și Anna Tatishvili (SUA).

S-au stabilit și prima pereche finalistă la dublu, Oksana Kalașnikova (Georgia)/Demi Schuurs (Olanda), cap de serie numărul 4, victorioasă cu 2-6, 6-0, 10-6 în fața cuplului Katerina Bondarenko (Ucraina)/Eva Hrdinova (Cehia). AGERPRES 


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

2 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

3 VIDEO București 2024...

4 Așa o fi?

5 Misterioasa decizie a Armatei Chinei...