Polo pe apă: România, învinsă de Grecia cu 15-9, în optimile Campionatului European de la Belgrad

Polo pe apă: România, învinsă de Grecia cu 15-9, în optimile Campionatului European de la Belgrad

Naționala de polo pe apă a României a fost învinsă de Grecia cu scorul de 15-9 (5-3, 5-3, 4-1, 1-2), duminică, în optimile de finală ale Campionatului European masculin de la Belgrad. Tricolorii nu au reușit să facă față adversarului mai valoros decât zece minute, Grecia desprinzându-se de la 5-5, în sfertul al doilea. La jumătatea confruntării, elenii aveau patru goluri în plus pe tabelă, 10-6, pentru ca pe finalul jocului scorul să arate 15-7 pentru Grecia. Echipa noastră a mai punctat de două ori pe final, reducând din ecart.

Mihnea Gheorghe a fost cel mai bun marcator al României, cu 5 goluri. Pentru echipa antrenată de Dejan Stanojevic au mai înscris Tiberiu Negrean — 2, Roland Szabo — 1, Cosmin Radu — 1. Au mai jucat Dragoș Stoenescu, Marius Țic — Nicolae Oanță, Andrei Bușilă, Daniel Teohari, Mihnea Chioveanu, Dimitri Goanță, Alexandru Ghiban, Alex Popoviciu.

Golurile grecilor au fost marcate de Ioannis Fountoulis — 6 goluri, Alexandros Gounas — 4, Christos Afroudakis — 2, Emmanouil Mylonakis — 1, Konstantinos Genidounias — 1, Christodoulos Kolomvos — 1.

În sferturi, Grecia va înfrunta Spania, în timp ce România va juca împotriva Maltei, pentru locurile 9-16, luni, de la ora 10,30 (ora României).

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Horoscop luni, 18 martie. O zodie va fi trădată de cineva drag. Peștii vor avea parte de o surpriză

2 VIDEO Milionarul cu șase clase, o nouă aroganță

3 VIDEO Aproape interesant...

4 România construiește cea mai mare bază NATO din Europa

5 Pescobar a angajat-o pe noua Larisa