România ar putea întâlni SUA, în Grupa Mondială II la Fed Cup. Ce urmează şi cine sunt cei patru adversari posibili în primul meci

România ar putea întâlni SUA, în Grupa Mondială II la Fed Cup. Ce urmează şi cine sunt cei patru adversari posibili în primul meci

S-a calificat, deocamdată, în a doua grupă mondială, după succesul istoric cu Serbia, 4-1, la Bucureşti.

O echipă aflată pe locul 6 în lume (România este acum pe 25) şi care le avea în componenţă pe Ana Ivanovici şi Bojana Jovanovski, adică două dintre cele patru jucătoare ale Serbiei care în urmă cu doi pierdea la Praga, în faţa Cehiei, finala Fed Cup!

Play-off pentru Grupa Mondială II la Fed Cup, România Serbia 4-1

Sorana Cîrstea – Ana Ivanovici 3-6, 6-1, 6-2

Simona Halep – Bojana Jovanovski 6-2, 6-4*

Simona Halep – Ana Ivanovici 3-6, 6-7 (2)

Sorana Cîrstea – Bojana Jovanovski 6-3, 6-7 (7), 6-3

I.Begu/M. Niculescu – J.Jaksici/N. Stojanovici 1-0**

*Partida întreruptă sâmbătă, din cauza ploii, a fost reluată duminică dimineaţa. Din cauza acestei reprogramări, Halep a jucat următorul meci, cu Ivanovici, la doar o oră şi jumătate distanţă

**Meciul, care nu mai avea nicio importanţă, a fost abandonat după ce Stojanovici s-a accidentat

România a ajuns la barajul cu Serbia după ce în martie a câştigat la Budapesta grupa I din zona Euro-africană, surclasând Ungaria, Letonia, şi Marea Britanie, apoi a tranşat şi play-off-ul cu Ucraina.

Am putea întâlni SUA

Victoriile din weekendul trecut au confirmat ascensiunea fetelor noastre, calificate astfel în Grupa Mondială II, alături de Olanda, Suedia, Elvetia, Argentina, Slovacia, SUA şi Spania.

Ce urmează pentru Halep&Co.? O tragere la sorţi, pe 4 iunie, la Paris, în urma căruia se va afla echipa contra căreia vom juca un prim baraj.

Cel mai probabil va fi una cu capi de serie, iar România va fi în urna outsiderelor, aşa că vom da, aproape sigur, peste un adversar precum Argentina (locul 10 mondial), Slovacia (locul 7), Spania (9) sau SUA (8). Adică echipe care au pierdut în aceste zile barajele de menţinere în Grupa Mondială şi care au, în acest moment, cel mai bun punctaj.

În funcţie de rezultatul acestei prime dispute (se va trage la sorţi şi ţara gazdă a meciului), va urma o nouă întâlnire decisivă.

Fie pentru accederea în Grupa Mondială, fie pentru a rămâne în Grupa Mondială II (în cazul unui eşec în primul play-off). Toate aceste meciuri se vor disputa în 2015.

SUA a fost învinsă în acest weekend cu 3-2 de Franţa, şi a coborât în Grupa Mondială II, dar în lotul nu s-a aflat Serena Wlliams, vedetele americancelor fiind Madison Keys (locul 42 WTA) şi Sloane Stephens (locul 17 WTA). Situaţia s-ar putea schimba însă pe viitor, pentru că Serena are nevoie de un anumit număr de meciuri jucate în Fed Cup, pentru a participa la Olimpiada din 2016 de la Rio.

România, sferturi în Fed Cup, de cinci ori

Ultima mare performanţă a României în tenisul feminin, la nivel de Fed Cup, a fost în 1999, când echipa noastră, care o avea în componenţă pe Ruxandra Dragomir, Cătălina Cristea sau Raluca Sandu, fiica fostului preşedinte al FRF, juca şi pierdea play-off-ul pentru accederea în Grupa Mondială.

Nivelul de vârf râmâne însă perioada anilor 70-80, când România a fost de cinci ori sfertfinalistă în Fed Cup (1973, 1974, 1978, 1980 şi 1981).

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

2 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

3 VIDEO București 2024...

4 Așa o fi?

5 Misterioasa decizie a Armatei Chinei...