Simona Halep se menține pe locul al treilea în clasamentul WTA, după turneul de la Wimbledon

Simona Halep se menține pe locul al treilea în clasamentul WTA, după turneul de la Wimbledon

Simona Halep se menține pe locul al treilea, cu 5.151 puncte, în clasamentul celor mai bune jucătoare din circuitul profesionist de tenis (WTA), dat publicității luni, după încheierea turneului de Mare Șlem de la Wimbledon, la care a fost eliminată în primul tur al competiției. 

Alexandra Dulgheru, câștigătoarea turneului ITF de la Contrexeville (Franța), a făcut un salt de 14 locuri și se află acum pe 46, cu 1.054 pct, în timp ce Monica Niculescu, care atins optimile de finală la Wimbledon, a urcat la rândul ei 7 locuri, până pe 41, cu 1.205 pct. În top 100 WTA se mai află o reprezentantă a țării noastre, Andeeea Mitu, aflată pe locul 78 (-7) cu 758 pct.

Ierarhia feminină de simplu este dominată în continuare de americanca Serena Wiliams, care și-a trecut sâmbătă în palmares al șaselea trofeu pe iarba de la All England Club, în timp ce rusoaica Maria Șarapova a urcat pe locul secund, ocupat anterior de cehoaica Petra Kvitova, care a coborât pe poziția a cincea.

La dublu, Monica Niculescu a urcat două locuri și se află acum pe 50, în timp ce Raluca Olaru și Irina Begu au coborât câte două poziții, ocupând în această săptămână locurile 57, respectiv, 58.

Clasamentul WTA la simplu (în paranteză poziția anterioară)
1 (1). Serena Williams (SUA) 13.161 puncte
2 (4). Maria Șarapova (Rusia) 6.490
3 (3). Simona Halep 5.151
4 (5). Caroline Wozniacki (Danemarca) 5.000
5 (2). Petra Kvitova (Cehia) 5.000
6 (7). Ana Ivanovic (Serbia) 3.835
7 (13). Agnieszka Radwanska (Polonia) 3.560
8 (6). Lucie Safarova (Cehia) 3.515
9 (20). Garbine Muguruza Blanco (Spania) 3.365
10 (9). Carloa Suarez Navarro (Spania) 3.285
.................................................................
30 (31). Irina Begu 1.557
41 (48). Monica Niculescu 1.205
46 (60). Alexandra Dulgheru 937
71 (70). Andreea Mitu 820

Clasamentul WTA la dublu
1 (1). Sania Mirza (India) 9.510 puncte
2 (2). Martina Hingis (Elveția) 8.865
3 (3). Ekaterina Makarova (Rusia) 7.050
3 (3). Elena Vesnina (Rusia) 7.050
6 (6). Bethanie Mattek-Sands (SUA) 6.175
6 (5). Lucie Safarova (Cehia) 5.916
7 (9). Cara Black (Zimbabwe) 5.289
8 (7). Kristina Mladenovic (Franța) 5.060
9 (13) Flavia Pennetta 9italia) 4.605
10 (14) Raquel Kops-Jones (SUA) 4.565
.............................................................
50 (52). Monica Niculescu 1.505
57 (55). Raluca Olaru 1.410
58 (56). Irina Begu 1.391

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

2 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

3 Așa o fi?

4 VIDEO București 2024...

5 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...