Avocatul Elenei Udrea a afirmat că instanța se va pronunța la ora 18,00 în cazul contestației la decizia de arestare

Avocatul Elenei Udrea a afirmat că instanța se va pronunța la ora 18,00 în cazul contestației la decizia de arestare

Avocatul Elenei Udrea, Marius Striblea, a declarat joi la finalul ședinței de judecată de la ÎCCJ că instanța se va pronunța la ora 18,00 în cazul contestației Elenei Udrea la decizia de arestare în dosarul 'Gala Bute'.

Marius Striblea a declarat că Udrea a reușit să aducă argumente pentru combaterea tuturor acuzațiilor care i se aduc.

"Argumentele în apărarea au fost numeroase; unul dintre acestea a fost că votul pe care Camera Deputaților l-a dat în data de 23 februarie a fost unul nelegal, pe de o parte, pe de altă parte probele care se aduc în sprijinul acuzațiilor se rezumă la denunțuri și aici vreau să fac o precizare foarte clară: atunci când spunem că în dosar nu există decât denunțuri ne referim strict la capătul de acuzare care i se aduce doamnei Udrea", a spus Striblea.

Întrebat despre cererea de confruntare dintre Elena Udrea și denunțători, avocatul a spus că procurorii puteau să ceară această probă chiar din oficiu, afirmând că este normal ca atunci când există două poziții într-un dosar să încerci să vezi cine spune adevărul.

"DNA a cerut în cadrul dosarului relații atât de la SPP cât și de la Ministerul Dezvoltării; până acum nu avem cunoștință în mod oficial să fi primit vreun răspuns, totuși am convingerea că dacă acest răspuns era în favoarea procurorilor, s-ar fi găsit la dosar", a arătat Marius Striblea, întrebat despre valiza cu bani care ar fi fost înmânată Elenei Udrea în sediul ministerului.

Avocatul a mai spus că Elena Udrea a dorit foarte mult să combată acuzațiile pe care Parchetul le-a adus în dosar și și-a exprimat convingerea că a reușit, punctual, să anihileze toate acuzațiile DNA folosind argumente. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Nu le zice rău Ciucă...

4 Era omul Rusiei? / O anchetă de contraspionaj duce la demiterea comandantului polonez al EUROCORPS, locotenent-generalul Jaroslaw Gromadzinski

5 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”