Scrisoare deschisă, după amnistierea plagiatorului: Să nu dăm o lege pentru un infractor!

 "Obtinerea unui titlu de doctor nu este o activitate solitara a candidatului respectiv, ci implica un intreg ansamblu de institutii si activitati academice, prin urmare renuntarea la acest titlu nu poate fi lasata doar la latitudinea detinatorului", scrie Cristian Dogaru, conferentiar la University Campus Suffolk din Ipswich, intr-o scrisoare deschisa pe care initiat-o in replica la ordonanta de ieri pe educatie a guvernului Ponta. Semnatarii scrisorii cer Avocatului Poporului sa sesizeze aceasta OUG la Curtea Constitutionala si solicita Ministerului Educatiei sa ii retraga titlul de doctor lui Ponta in baza adresei Universitatii din Bucuresti care a stabilit plagiatul, nu in baza noii prevederi.

Guvernul Ponta a adoptat ieri, 29 decembrie 2014, o Ordonanta de Urgenta care stabileste, printre altele, ca persoanele cu titlul stiintific de doctor pot sa renunte fara sa dea explicatii la acest titlu. Aceasta modificare legislativa nu a fost pusa in dezbatere publica, iar publicul a aflat de ea ieri dimineata, cand a aparut pe agenda sedintei de guvern, cu putin timp inainte sa fie adoptata. Posibilitatea ca un doctor sa renunte la titlu a fost introdusa in lege la 2 saptamani de la anuntul facut de premierul Victor Ponta ca renunta la titlul de doctor - un anunt care nu avea insa la acel moment niciun efect juridic, pentru ca nu exista pana acum baza legala pentru renuntarea la un titlu.

Citeste mai jos scrisoarea deschisa integrala:

"NU modificarii legii educatiei care va face posibil ca doctorii sa poata renunta la titlul de doctor

Am aflat cu stupoare ca Guvernul Romaniei condus de Victor Viorel Ponta pregateste o ordonanta de urgenta prin care doreste sa modifice Legea Educatiei Nationale nr. 1/2011 si a Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 75/2005, introducand o prevedere care va oferi detinatorilor de titlu de doctorat posibilitatea de a renunta la acest titlu cu o simpla cerere adresata ministerului abilitat. Domnul Cimpeanu, ministrul Educatiei, a declarat ca aceasta ordonanta de urgenta este motivata de lipsa procedurilor legale pentru a indeplini 'cererile venite din partea societatii civile si academice'.

Reamintim ca aceasta propunere de ordonanta de urgenta vine in contextul in care la data de 16 Decembrie 2014 domnul Victor Ponta a trimis o scrisoare adresata rectorului Universitatii din Bucuresti prin care declara ca renunta la titlul de doctor ca urmare a 'acuzatiilor publice cu privire la teza mea de doctorat'. Conform legislatiei in vigoare (Legea Educatiei Nationale, publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 18 din 10 ianuarie 2011, Articol 170 (1) (b)) titlul de doctor poate fi retras doar de catre ministerul abilitat (ministerul Educatiei) in cazuri de nerespectare a standardelor de calitate si etica profesionala, pe baza unor rapoarte externe intocmite, dupa caz, de catre Consiliul National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU), Consiliul National al Cercetarii Stiintifice (CNCS), de Consiliul de etica si management universitar sau de Consiliul National de Etica a Cercetarii Stiintifice, Dezvoltarii Tehnologice si Inovarii.

Universitatea din Bucuresti a retrimis, la data de 18 Decembrie 2014, o adresa oficiala Ministerului Educatiei prin care solicita retragerea titlului de doctor domnului Victor Viorel Ponta, ca urmare a analizei Comisiei de Etica a Universitatii din Bucuresti, care concluzionase ca teza de doctorat a domnului Ponta a fost in mare parte plagiata.

Consideram ca propunerea de ordonanta de urgenta care va oferi detinatorilor de titlu de doctorat posibilitatea de a renunta la acest titlu este (a) abuziva, (b) nejustificata, si (c) contravine standardelor educatiei:

(a) domnul Ponta incearca, in mod abuziv, sa gaseasca o iesire din situatia in care s-a pus el insusi, si anume de a renunta la titlul de doctor fara ca plagiatul sa fie oficial recunoscut
(b) legislatia in vigoare OFERA cadru egal pentru retragerea titlului de doctor domnului Victor Ponta; Ministerul Educatiei a primit raportul Comisiei de Etica a Universitatii din Bucuresti inca din 2012 si, conform articolului 170 (1) al Legii Educatiei Nationale, este abilitat sa retraga titlul de doctor domnului Victor Ponta
(c) obtinerea unui titlu de doctor nu este o activitate solitara a candidatului respectiv, ci implica un intreg ansamblu de institutii si activitati academice, prin urmare renuntarea la acest titlu nu poate fi lasata doar la latitudinea detinatorului acestui titlu.

Prin urmare, semnatarii acestei scrisori solicita Guvernului Romaniei, Avocatului Poporului si Ministerului Educatiei urmatoarele:

1) Guvernul Romaniei sa retraga propunerea ordonantei de urgenta pentru modificarea legii educatiei care va face posibil ca doctorii sa poata renunta la titlul de doctor
2) Avocatul Poporului sa sesizeze aceasta ordonanta de urgenta Curtii Constitutionale
3) Ministerul Educatiei sa dea curs adresei oficiale trimisa Universitatea din Bucuresti si sa dispuna masurile necesare pentru retragerea titlului de doctor domnului Victor Viorel Ponta"


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 Fostul șef al Departamentului Analiză din SRI anunță explozia COVID-19 în România

2 Turcescu anunță iminenta săltare a Gabrielei Firea!

3 Nou cutremur în PSD! Aproape toată Organizația Ilfov a trecut la PNL, cu primari cu tot!

4 Scandal de hărțuire sexuală la vârful PMP

5 Cum ies la iveală epoleții la PSD!!! Tatăl lui Mihai Tudose, confirmat cu coronavirus, este internat la Spital…