Acest site folosește cookie-uri. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu modul de utilizare a acestor informații. Află detalii aici. De acord

Adrian Năstase, ATAC la CNA: Finanțarea nu se mai justifică

Adrian Năstase a trimis vineri o scrisoare deschisă conducerii Consiliului Național al Audiovizualului, în care susține că finanțarea acestei instituții nu se mai justifică, pentru că, în prezent, membrii acesteia "par a se trezi doar în perioada campaniilor electorale, atunci când reprezentanții partidelor își număra reciproc minutele de publicitate politică". 

Potrivit lui Năstase, astfel "s-ar realiza și o importantă economie la buget".

"Obiectivele CNA au fost stabilite prin Legea audiovizualului, adoptată în 2002, în vremea când eram prim-ministru. Rețin, de atunci, că rolul principal al CNA era acela de a asigura libertatea de informare în condițiile apărării demnității umane. În momentul actual, membrii CNA par a se trezi doar în perioada campaniilor electorale, atunci când reprezentanții partidelor în Consiliu își numără reciproc minutele de publicitate politică. În rest, liber la înjurături, golănie, mitocănie, 'vacanțe mari' și 'fierbinți', sancționate 'dur' cu atenționări și amenzi simbolice. Poate că așa înțelegeți dvs. libertatea de exprimare — prin utilizarea, pe post, a unor sintagme 'populare', directe, neaoșe, cu înjurături 'autentice' — pe care să le înțeleagă și copiii—, cu adresări simpatice și amicale 'Bă', 'Mă', 'Băi, nebunule'. Probabil că, în acest fel, contribuiți și la 'protejarea culturii și a limbii române', obiectiv stabilit pentru CNA. Nu știu dacă ați avut curiozitatea să urmăriți diverse programe la televiziuni din alte țări. Nicăieri nu se întâmplă așa ceva. Pervertirea limbajului, în ultimii ani, este efectul, în primul rând, al lipsei dvs. de acțiune", a argumentat Adrian Năstase, într-o postare pe blogul personal.

El a dorit să menționeze că scrisoarea sa deschisă nu este o sesizare, pentru că, în acest caz, ar trebui să-și închipuie că banii dați pentru echipamentele de monitorizare a emisiunilor au fost folosiți în alte scopuri.

"Bănuiesc că între reglările de conturi pe care le practicați, și când nu participați la ședințele care nu se țin (din lipsă de cvorum, anunțat din timp), urmăriți, alături de copiii dumneavoastră, de sub sau peste 12 ani, diverse emisiuni din 'genul pamflet' (gen despre care dvs. spuneți că nu există). De exemplu, 'Lumea lui Banciu'. (...) Eu îmi permit să vă sintetizez câteva dintre apelativele folosite într-un segment de 10 minute din această 'lume' la care, în opinia mea, sunteți complici: 'vită încălțată', 'bou absolut al politicii românești', 'papucar', 'zdreanță umană', 'boul de Năstase', cu îndemnul optimist — 'oale și ulcele, asta așteptam de la tine'. În ceea ce mă privește, acest limbaj nu mă mai afectează. De patru ani, îl suport și eu și familia mea. Dar acest limbaj este folosit pe un post public. De patru ani. În fiecare seară. În legătură cu numeroase persoane publice. Cu efectele inerente. Este vorba cumva de 'exprimarea pluralistă de idei și de opinii', stabilită ca obiectiv de legea audiovizualului? Eu nu cred", a afirmat Adrian Năstase.

El crede că mesajul său către CNA este unul inutil. "Singurul demers cu efecte concrete ar putea să vină doar din parte reprezentanților unor ambasade străine. Ceea ce nu este cazul. Iar Raportul Departamentului de Stat are alte obiective. Așa încât vă doresc, în continuare, somn ușor!", le-a transmis fostul premier. AGERPRES


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 AVERTISMENT Șefa reprezentanței Comisiei Europene la București: Avem la dispoziție procedura de infringement ș…

2 Informație. Țara se REVOLTĂ! Magistrații intră în GREVĂ! În PSD este SCANDAL URIAȘ! Zilele Guvernului sunt num…

3 Frans Timmermans, prima reacție...:)))

4 Infractorul, la congresul socialiștilor europeni: "Miza alegerilor e uriașă, vorbim de viitorul UE, al meu, al…

5 VIDEO Infractorul, huiduit la sfârșitul discursului său din Congresul PES: "Afară cu corupţii!"

recomandări

Te ia DNA: Iosif-Ionel TOMA

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Ce se întâmplă când o rachetă lovește 45 de straturi de geam antiglonț