ALERTĂ UPDATE PÎCCJ: Dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990, redeschis

Parchetul General informează, joi, că este redeschis dosarul privind circumstanțele în care s-au produs evenimentele cunoscute sub denumirea generică "Mineriada 13-15 iunie 1990".

Foto: (c) ARMAND ROSENTHAL/AGERPRES ARHIVĂ

"În cauza ce formează obiectul dosarului penal nr. 47/ P/ 2014, privind circumstanțele în care, în cadrul evenimentelor produse în municipiul București, în perioada 13-15 iunie 1990, s-a produs decesul sau rănirea prin împușcare a mai multor persoane, prin referatul din data de 22.01.2015, procurorii din cadrul Secției parchetelor militare au propus infirmarea parțială a rezoluției nr. 175/ P/ 2008 din 17.06.2009 a PÎCCJ — Secția de urmărire penală și criminalistică, și redeschiderea urmăririi penale în această cauză, precum și infirmarea rezoluțiilor nr. 7335/ 3341/ II/ 2/ 2009 din 25.08.2009 și 7301/ 3419/ II/ 2/ 2009 din 03.09.2009 ale procurorului șef al Secției de urmărire penală și criminalistică", se arată într-un comunicat al PÎCCJ transmis joi AGERPRES.

Sursa citată precizează că dosarul penal nr. 175/ P/ 2008 al Secției de urmărire penală și criminalistică are ca obiect cercetarea evenimentelor produse, în perioada 13-15 iunie 1990, evenimente cunoscute sub denumirea generică ''Mineriada 13-15 iunie 1990''.

"Prin ordonanța nr. 3/ C3/ 2015 din 05.02.2015 procurorul general al PÎCCJ a dispus infirmarea parțială a rezoluției nr. 175/ P/ 2008 din 17.06.2009 a PÎCCJ — Secția de urmărire penală și criminalistică, și redeschiderea urmăririi penale în această cauză, precum și infirmarea rezoluțiilor nr. 7335/ 3341/ II/ 2/ 2009 din 25.08.2009 și 7301/ 3419/ II/ 2/ 2009 din 03.09.2009 ale procurorului șef al Secției de urmărire penală și criminalistică.

Urmează ca redeschiderea urmăririi penale în cauză să fie supusă, conform legii, confirmării judecătorului de cameră preliminară competent din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție", mai precizează Parchetul General.

AGERPRES/(AS — autor: Mădălina Cochinescu, editor: Georgiana Tănăsescu)


populare
astăzi

1 Bani de la stat pentru îngrijirea părinților: condiția legată de serviciu

2 Haos în PSD pe tema reformei / partidul vrea desființarea forțată a tuturor comunelor sub 3.000 de locuitori, dar și a orașelor care au scăzut sub prag…

3 Scandal și amenințări în PSD: Claudiu Manda își pune miniștrii la punct cu demiteri

4 Lideră PNL, sub control judiciar pentru o evaziune fiscală de peste 2 milioane lei

5 Profețiile apocaliptice ale lui Peter Thiel: cine este noul „anticrist” în viziunea miliardarului