ANM: Ploi însemnate cantitativ și răcire accentuată a vremii în aproape toată țara, până vineri seară

ANM: Ploi însemnate cantitativ și răcire accentuată a vremii în aproape toată țara, până vineri seară

Județele Timiș, Caraș-Severin, Hunedoara, Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Argeș și Sibiu se află sub Cod galben de ploi însemnate cantitativ până joi la ora 23,00, potrivit unei atenționări emise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

Foto: (c) CRISTIAN FLORIN FRANT/AGERPRES ARHIVĂ

În aceste zone cantitățile de apă vor depăși 20-25 de litri/mp și izolat 40-60 litri/mp, iar în Munții Banatului și în vestul Carpaților Meridionali vor fi și precipitații sub formă de lapoviță sau ninsoare.

Ploi pe arii extinse se vor semnala în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în jumătatea de sud-vest, unde vremea se va răci accentuat, iar vântul se va intensifica treptat.

Potrivit meteorologilor, de joi, de la ora 23,00, până vineri, la ora 23,00, vremea se va răci accentuat în toate regiunile, iar Codul galben va fi extins și va viza 24 de județe, respectiv Botoșani, Iași, Suceava, Neamț, Bacău, Vrancea, Maramureș, Bistrița-Năsăud, Mureș, Harghita, Covasna, Buzău, Brașov, Prahova, Dâmbovița, Sibiu, Argeș, Vâlcea, Mehedinți, Gorj, Caraș Severin, Hunedoara, Alba și Cluj.

ANM semnalează că în toate zonele de munte și de deal se vor cumula cantități de precipitații de peste 20-25 de litri/mp și izolat peste 40-50 litri/mp. Vântul va avea intensificări locale cu viteze ce vor depăși temporar 50-60 km/h. În a doua parte a nopții de joi spre vineri (23/24 octombrie) și în cursul zilei de vineri, 24 octombrie, ploile se vor transforma în lapoviță și ninsoare în Carpații Orientali și în jumătatea de nord a Moldovei. Trecător va ninge și pe crestele celorlalte masive montane.

Meteorologii avertizează că vremea se va menține deosebit de rece până spre sfârșitul lunii octombrie.

AGERPRES/(AS-autor: Nicoleta Gherasi, editor: Mariana Nica)


populare
astăzi

1 VIDEO „Era unul dintre foarte puținii oameni pentru care aș fi pus capul jos” / Radu Paraschivescu, despre prietenia pierdută cu Lia Savonea

2 „Asta e tot ce vreau eu”. Reacția virală a unei mame filipineze din România a emoționat internetul

3 Președintele Expert Forum, despre referendumul propus de Nicușor Dan pentru magistrați: „Catastrofală idee”

4 Care a fost cel mai dorit loc de muncă în România în 2025. Top 3 cele mai căutate joburi și ce salarii oferă

5 Directorul Serviciului Național de Informații al SUA neagă relatările despre intențiile lui Putin de a ocupa întreaga Ucraină și părți din Europa