ATENŢIE bucureşteni! Cum acţionează, mai nou, HOŢII de locuinţe

ATENŢIE bucureşteni! Cum acţionează, mai nou, HOŢII de locuinţe

Cinci hoţi din locuinţe, care îşi alegeau victimele din rândul bătrânilor şi ajungeau acasă la aceştia sub pretexul că vor să cumpere borcane, sticle şi televizoare vechi, au fost prinşi de poliţiştii bucureşteni, vineri, după un flagrant şi o urmărire în trafic, potrivit Poliţiei Capitalei.

Cinci hoţi din locuinţe care se dădeau cumpărători de borcane şi televizoare, prinşi în Capitală (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)

Cei cinci - patru femei şi un bărbat - au intrat în vizorul oamenilor legii după o plângere făcută în septembrie de un bătrân de 85 de ani din Bucureşti. Acesta reclama că a fost abordat de două femei care ar fi dorit să cumpere două televizoare vechi, aflate în locuinţa lui. Odată ajunse în casa bătrânului, femeile au rămas singure cu soţia acestuia şi, profitând de neatenţia ei, ar fi furat 30.000 de lei.

Pornind de la aceste informaţii, poliţiştii Capitalei, cu sprijinul de specialitate al Direcţiei pentru Operaţiuni Speciale din IGPR, le-au identificat pe cele două femei şi au început să le monitorizeze.

"Astfel, s-a constatat că acestea s-ar fi întâlnit aproape zilnic cu persoane din municipiul Ploieşti, judeţul Prahova, frecventând preponderent zona pieţelor şi bisericilor unde se aflau persoane în vârstă, pe care le-ar fi abordat sub pretextul achiziţionării de obiecte vechi (sticle, borcane, obiecte electrocasnice sau electronice). Au fost identificate şi urmărite cinci persoane, patru femei şi un bărbat, cu vârste cuprinse între 31 şi 58 de ani, care se deplasau cu un autoturism, însă circulau şi separat, cu mijloace de transport în comun, regrupându-se ulterior, asigurându-se că nu sunt urmăriţi", se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX, sâmbătă, de Poliţia Capitalei.

Ultima victimă a celor cinci a fost o bătrână de 82 de ani din Bucureşti, care a fost abordată de două dintre cele patru femei în zona Piaţa Unirii din Bucureşti, acestea spunându-i că sunt interesate să cumpere borcane.

La locuinţa bătrânei, trei dintre femei au intrat înăuntru, iar cea de-a patra şi bărbatul au rămas afară, pentru a supraveghea zona. Imediat după plecarea celor cinci, bătrâna le-a spus poliţiştilor că din portofel îi lipsesc 1.200 de lei şi documente persoane, astfel că aceştia au plecat în urmărirea hoţilor.

Autoturismul cu care cei cinci încercau să fugă a fost blocat în trafic. "Şoferul ar fi încercat însă să scape de barajul făcut de poliţişti, motiv pentru care a fost spart geamul unei portiere şi, întrucât au opus rezistenţă, au fost imobilizaţi la pământ. Cu ocazia controlului corporal efectuat asupra persoanelor în cauză a fost gasită suma de bani sustrasă", se mai arată în comunicat.

În acelaşi mod, cei cinci ar fi furat 2.000 de lei de la un bătrân de 81 de ani din Braşov, susţin poliţiştii.

Cercetările în acest caz continuă, cu cei cinci în stare de reţinere.

Sursa: mediafax.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Un text dur și fără perdea despre ce se întâmplă acum în Ucraina și în „lumea civilizată”

2 Dezvăluiri despre culisele unor negocieri secrete care ar fi putut termina demult războiul din Ucraina / Putin și Zelenski au fost dispuși să ia în cons…

3 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

4 Hărți care dau fiori / Victoria Rusiei în Ucraina ar avea consecințe devastatoare pentru apărarea NATO. România, printre țările aflate în pericol

5 Foarte interesante amănunte...