Blaga, despre candidatura lui Boc la Primăria Cluj-Napoca: S-a înscris în cursă

Blaga, despre candidatura lui Boc la Primăria Cluj-Napoca: S-a înscris în cursă

Copreședintele PNL Vasile Blaga a anunțat, luni, că Emil Boc s-a înscris în cursa internă a partidului pentru desemnarea candidatului liberal la Primăria Cluj-Napoca.

"Am avut aseară o discuție cu dânsul și am văzut și lista de azi dimineață, prezentată de Cluj. Da, s-a înscris în cursă. Sigur că eu l-am înțeles pe domnul Boc. Are o problemă despre care mi-a spus că ar condiționa (candidatura — n.r.). Nu condiționează. E o problemă mai complicată legată de situația gunoaielor menajere de acolo. Nu se termină o lucrare care este pe fonduri europene. El își rezolvă o problemă temporară, rampă temporară, îl ajută în acest sens primarul din Oradea. Lucrurile sunt ok", a afirmat Blaga.

Întrebat despre candidatul PNL pentru Primăria Capitalei despre care a afirmat anterior că ar trebui să aibă profilul lui Klaus Iohannis, el a spus: "Este finalizată o analiză cu profilul candidatului din București. Din discuții cu colegii am înțeles că bucureștenii cam spre asta se îndreaptă. Trebuie să o parcurgem (analiza — n.r.)".

Blaga a explicat că atunci când a afirmat că este nevoie pentru București de un om ca Iohannis s-a referit la "un om cu experiență în administrație, nu obligatoriu un om cu foarte multe candidaturi în spate, un român în care bucureștenii să aibă încredere".

Copreședintele PNL a precizat că partidul va prelungi în anumite municipii perioada de depunere a candidaturilor pentru competiția internă de desemnare a reprezentanților liberali la alegerile pentru primării.

"Rezultatele anului electoral 2016 vor fi un semnal puternic pentru toată lumea. De aceea, suntem preocupați nu numai de analiza stadiului fuziunii în marele PNL, dar și de pregătirea alegerilor. Programul PNL pentru reforma administrației publice să fie prezentat, dezbătut și aprobat la Liga aleșilor locali care va avea loc la Brașov în perioada 18-20 septembrie. Am discutat astăzi despre stadiul pregătirilor alegerilor și rezultatul este mulțumitor. Peste 90% din actualii primari vor să candideze în continuare. Vom rediscuta acest lucru în perioada 28-30 august la Gura Humorului. Am primit candidaturile, sunt de la două la opt pentru municipiile reședință de județ, pentru celelalte orașe și municipii din țară, iar până în 28 august pentru primăriile din toate comunele, listele pentru consiliile locale și județene. Rămânem la același principiu: o casă de sondare agreată de Comisia de unificare liberală, vom face analizele pentru municipiile reședință de județ", a spus Blaga. AGERPRES

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 Au fost antrenați de americani și canadieni / Cine sunt „sabotorii”, noul coșmar al Rusiei în Crimeea

2 Experţi şi foşti oficiali de la Pentagon au simulat un război din cauza Taiwanului: Pierderi grele atât pentru China, cât şi pentru Statele Unite

3 Un general ucrainean din GRU prins că a trimis Rusiei informații secrete a încercat să-i împuște pe anchetatori

4 Foarte interesante amănunte!

5 Pe orbita Pământului zboară două avioane spațiale misterioase...