Blaga: Nu am făcut niciodată vreo recomandare lui Darius Vâlcov cu privire la modul de a conduce Primăria Slatina

Blaga: Nu am făcut niciodată vreo recomandare lui Darius Vâlcov cu privire la modul de a conduce Primăria Slatina

Co-președintele PNL Vasile Blaga precizează joi, în legătură cu informațiile apărute în spațiul public privind menționarea numelui său în rechizitoriul din dosarul Darius Vâlcov, că nu a făcut niciodată vreo recomandare acestuia cu privire la modul de a conduce Primăria Slatina și nici vreuna referitoare la procedura de achiziții derulate de primăria pe care o conducea la momentul respectiv.

"Nu am făcut niciodată vreo recomandare domnului Darius Vâlcov cu privire la modul de a conduce primăria Slatina și nici vreuna referitoare la procedura de achiziții derulate de primăria pe care o conducea la momentul respectiv. Nu am intervenit niciodată în favoarea vreunei firme participante la licitații în România, nici din poziția de lider al PDL, nici din cea de membru al Guvernului", afirmă Blaga într-o precizare remisă AGERPRES.

El mai susține că nu a fost chemat de nicio instituție pentru a da explicații în legătură cu subiecte care fac obiectul vreunei anchete.

"Nu am fost chemat de nicio instituție pentru da explicații în legătură cu subiecte care fac obiectul vreunei anchete. În eventualitatea în care acest lucru se va întâmpla, voi răspunde întrebărilor autorităților pentru a risipi orice fel de neclaritate sau suspiciune. Am fost și sunt la dispoziția instituțiilor statului pentru a da orice fel de explicații. Regret că numele meu este folosit în declarații pe care persoane aflate într-o situație dificilă le dau în fața anchetatorilor", mai afirmă co-președintele PNL.

Fostul ministru al Finanțelor Darius Vâlcov le-a declarat procurorilor DNA că Vasile Blaga, co-președinte PNL, a făcut intervenții pentru ca firma Tehnologica Radion, administrată de Theodor Berna, să câștige contracte de reabilitare a rețelelor de apă și canalizare din județul Olt.

Detalii despre acest caz apar în rechizitoriul întocmit de procurorii DNA, prin care Darius Vâlcov a fost trimis în judecată pentru trafic de influență. AGERPRES 


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

3 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

4 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

5 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”