Blaga: Trebuie să ne prindă alegerile la guvernare

PNL trebuie să ajungă la guvernare până la scrutinul din 2016 și să organizeze alegerile, a declarat, duminică, copreședintele liberal Vasile Blaga, la întâlnirea de la Suceava cu membri și simpatizanți ai partidului din județ.

''Trebuie să ne prindă alegerile la guvernare. Niciodată nu a organizat alegerile PNL'', a spus Blaga.

El a transmis celor prezenți în sala Casei de Cultură din Suceava că premierul Victor Ponta trebuie schimbat, pentru că ''face rău României'' prin măsurile pe care le ia.

''PSD nu știe să conducă decât dacă se comportă cu țara ca propria avere. Cum e posibil să stea Ponta în fruntea Guvernului? Nu am nimic cu cetățeanul Ponta, am cu premierul. Eu nu spun că e vinovat sau nu, dar rău României face. Obligația e să îl scoatem repede de la guvernare că prăpădește țara asta. Să meargă unde vrea el. Va trebui să îi facem să plece cât mai repede, dar să ne gândim și să aducem oameni tari, care să nu învețe să fie miniștri cu calificare la locul de muncă'', a spus Blaga.

Acesta a adăugat că în viitorul Cabinet liberal se vor regăsi miniștri și secretari de stat de la Suceava. ''Să mergem înainte cu toții să luăm ce e mai bun de la fiecare și țineți-vă aproape primarii și faceți-i unici președinți ai structurilor de conducere ale PNL'', a transmis Blaga.

Totodată, liderul liberal a subliniat că la Suceava trebuie recâștigate Primăria și Consiliul Județean.

''Trebuie să recâștigăm tot în Suceava, asta însemnând președinția Consiliului Județean Suceava și Primăria, cu bărbați adevărați care nu mint și nu trădează. (...) Am aici prieteni vechi la Suceava. Pe Flutur, Bălan și pe fostul senator Onofrei. Am atâta încredere în capacitatea lor și nu întâmplător l-am propus pe Flutur secretar general al PNL'', a arătat Blaga.

AGERPRES/(A — autor: Silvia Marcu, editor: Georgiana Tănăsescu)


populare
astăzi

1 VIDEO Ce-o fi fost asta? / Imaginile sunt din orașul iranian Quds...

2 Armand Goșu / „Acest parteneriat strategic e un fel de a băga un băț românesc prin gardul unguresc”

3 Scandalul concediilor medicale. Replica angajatului acuzat de șeful AEP că era în Dubai: Perioadele au fost succesive, nu s-au suprapus

4 De citit... / Câte secrete ca ăsta o mai avea Rusia în lume?

5 „Nu are control asupra războiului pentru că nu este aici” / Mister în Teheran: Mojtaba Khamenei ar fi în comă, susțin surse iraniene