Cazul 'Elodia' de Neamț, la final; soțul criminal a fost condamnat la 20 ani de închisoare

Judecătorii l-au condamnat, miercuri, pe Narcis Costel Țuțuianu la 20 de ani de închisoare pentru uciderea soției cu care se afla în divorț. Sentința este definitivă și executorie. Astfel, ia final cazul pe care presa nemțeană l-a intitulat 'Elodia de Neamț' datorită asemănării izbitoare cu cel al Elodiei Ghinescu.

Țuțuianu se afla în divorț cu soția sa, cu care aveau și un copil, iar cei doi nu mai locuiau împreună. Ultima dată, Georgiana Ramona Pruteanu a fost văzută pe 22 ianuarie 2012 de patronul firmei la care lucra, care de altfel a lăsat-o cu mașina la circa 300 de metri de casa în care locuia cu părinții și copilul, în comuna Tașca.

Din acel moment, tânăra nu a mai fost văzută și nici cadavrul nu a fost găsit, în ciuda faptului că a fost căutat de scafandri atât în lacul de acumulare Izvorul Muntelui, cât și cu câinii specializați în toate râpele din zonă.

Principalul suspect a devenit Narcis Țuțuianu, care a fost arestat preventiv. Acesta a fost supus testului cu poligraful pe care nu l-a trecut și a încercat să mituiască polițistul care a efectuat testul, fără succes însă. AGERPRES


populare
astăzi

1 „Asta ar fi Armaghedonul” / 4,5 milioane de americani, surprinși de mesaj după ce un senator SUA a scris că Trump a pierdut controlul

2 Așa o fi?

3 Operațiunea urmează să înceapă de duminică / PSD forțează plecarea lui Bolojan și a USR din Guvern: „Nu se mai poate cu ei. Bolojan e totuna cu USR”

4 „Strălucirea a dispărut” / Visul Dubai se prăbușește: turiștii și investitorii fug, iar paradisul miliardarilor rămâne cu hoteluri, mall-uri și plaje ap…

5 Fostul prezentator Fox News Tucker Carlson susține că CIA i-ar fi citit mesajele cu Iranul și că încearcă să-l transforme în „agent străin”