Ce ar face STS dacă ar avea o ”putere perversă”

Ce ar face STS dacă ar avea o ”putere perversă”

Şeful STS, Marcel Opriş, a declarat miercuri la un seminar pe teme de securitate informatică, că dacă ar avea o "putere perversă" sau i s-ar asigura un mandat de imunitate, ar distruge tot mediul electronic al "aleşilor", care nu au conştientizat încă importanţa siguranţei cibernetice.

"De-abia aştept într-o zi un proces, nu de criminalitate, că toţi ne-am repezit către criminalitate. Sigur, e cel mai lejer pentru noi să îi agăţăm pe cei care se comportă alfel decât dictează regulile sociale, care nici măcar nu sunt foarte limpezi. Nu avem un set de reguli de comportament în această lume a internetului. Nu. Vorbeşte pe la colţuri unul, altul... De ce? Fiindcă în primul rând, cei care ne reprezintă n-au conştientizat ei..", a spus Opriş.

Şeful Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS) a participat miercuri la un seminar pe teme de securitate cibernetică, organizat de grupul UTI, alături, printre alţii, de consilierul prezidenţial pe securitate Iulian Fota şi de consilierul de stat al primului ministru Sorin Encuţescu.

"Eu, dacă aş avea o putere din asta perversă sau mi-aţi asigura un mandat de imunitate, primul lucru - aş distruge tot mediul electronic tuturor aleşilor noştri. Simplu ca bună ziua. În fiecare zi îl deranjezi. Şi îi demonstrez cât de util este să fii sigur", a adăugat Opriş.

Acesta a povestit că la un sondaj în Suedia, când oamenii au fost întrebaţi a cui e sarcina ca ei să fie siguri de internet şi internetul să fie sigur, peste 90% au răspuns că asta e problema statului.

"Statul nu poate fi absolvit de problema asta. Nu poate fi absolvit de răspunderea asta", a mai spus Opriş.

Anterior, Sorin Encuţescu, consilier de stat al primului-ministru, afirmase că România s-a confruntat anul trecut cu 42 de milioane de incidente de securitate informatică, care au afectat 2 milioane de IP-uri, cele mai multe atacuri vizând sistemul financiar bancar şi instituţiile publice.


Citește și:

populare
astăzi

1 Un text dur și fără perdea despre ce se întâmplă acum în Ucraina și în „lumea civilizată”

2 Dezvăluiri despre culisele unor negocieri secrete care ar fi putut termina demult războiul din Ucraina / Putin și Zelenski au fost dispuși să ia în cons…

3 Hărți care dau fiori / Victoria Rusiei în Ucraina ar avea consecințe devastatoare pentru apărarea NATO. România, printre țările aflate în pericol

4 VIDEO Unde o fi plecat așa intempestiv Nicușor Dan?

5 Foarte interesante amănunte...