Ce surprize mai pot apărea în procesul omului de afaceri Dan Voiculescu

Procesul în care omul de afaceri Dan Voiculescu, cel care controlează trustul de presă Antena Grup, este acuzat de spălare de bani se apropie de final. Tergiversat aproape 6 ani, marţi ar trebui să aibă loc unul dintre ultimele termene.

Concret, instanţa Curţii de Apel este aşteptată să se pronunţe asupra cererilor pe care inculpaţii judecaţi în dosarul privatizării Institutului pentru Cercetare Alimentară (ICA) le-au formulat la un termen anterior. Una dintre ele se referă la anularea Hotărârii de Guvern prin care ICA a fost trecut din proprietatea statului în proprietate privată să fie anulată. Mai exact, apărătorii au cerut ca privatizarea să fie declarată nelegală. Cealaltă solicitare se referă la legalitatea trimiterii în judecată a inculpaţilor.

Practic, prin această cerere, avocaţii lui Dan Voiculescu şi ai celorlalţi inculpaţi speră să obţină retrimiterea dosarului la DNA pentru refacerea urmăririi penale.

Se prescriu faptele

În privinţa primei cereri, influenţa nu ar fi una decisivă, indiferent de decizia instanţei. În cazul în care ar fi posibilă anularea privatizării, faptele rămân pentru a fi judecate, au explicat specialiştii în drept. În cazul celei de-a doua însă, în cazul în care ar fi acceptată de către judecători, există două posibilităţi, ambele câştigătoare pentru Dan Voiculescu.

O primă variantă ar fi câştigarea de timp, pentru că dosarul ar sta aproximativ o lună la judecătorul de Cameră Preliminară. Cum vacanţa judecătorească se apropie, ar însemna ca dosarul să fie analizat cel mai probabil în luna septembrie, iar abia în octombrie să se dea un nou termen de judecată. Foarte aproape însă de termenul la care se prescriu faptele.

Varianta care ar putea să-l aducă pe Dan Voiculescu şi pe ceilalţi inculpaţi la o victorie clară şi anume să scape de închisoare, în cazul în care ar fi găsiţi vinovaţi, ar fi cea în care judecătorul de Cameră Preliminară să trimită dosarul la DNA pentru refacerea urmăririi penale. Astfel, se va depăşi termenul de prescripţie al faptelor.

O a treia posibilitate este cea în care judecătorul respinge ambele solicitări ale inculpaţilor şi dă startul pledoariilor finale, pentru ca apoi să pronunţe sentinţa.

Unul dintre judecători se pensionează

Între timp însă, unul dintre judecătorii din complet şi-a depus cererea de pensionare începând cu data de 1 iulie. Florica Duţă făcea parte din completul care judecă dosarul ICA atunci când colegul său de instanţă, judecătorul Stan Mustaţă, a fost arestat pentru corupţie. În locul lui Mustaţă a fost desemnat un alt magistrat care a avut nevoie de o lună pentru a studia probele de la dosar.

Când în sfârşit s-a dat un nou termen, Duţă a anunţat că se retrage. Aceasta ar putea fi o altă posibilă formă de tergiversare a dosarului. Schimbarea judecătorului nu ar trebui să influenţeze mersul normal al procesului, dar dacă până la 1 iulie completul actual nu rămâne în pronunţare, va trebui desemnat un alt magistrat care să ducă la final dosarul. Ceea ce ar putea însemna o întârziere de încă o lună a pronunţării sentinţei.

Joaca cu demisii din Senat în numele „actului de justiţie“

Din momentul începerii anchetei şi până la termenul de marţi, dosarul „Voiculescu – ICA“ a avut parte de numeroase plimbări între instanţe, dar şi de un judecător arestat pentru luare de mită. Urmărirea penală împotriva fondatorului Partidului Conservator a început pe 24 septembrie 2008, iar pe 4 decembrie a aceluiaşi an a fost trimis spre judecată la Tribunalul Bucureşti.

Pe 3 martie 2009, Tribunalul Bucureşti şi-a declinat competenţa de a judeca acest caz, întrucât Voiculescu a obţinut un mandat de senator în urma alegerilor parlamentare din noiembrie 2008.

Pe 29 iunie 2012, după aproape trei ani, instanţa supremă a trimis dosarul lui Dan Voiculescu înapoi la Tribunalul Bucureşti, întrucât acesta demisionase din funcţia de senator. În decembrie 2012, Dan Voiculescu a devenit din nou senator, astfel că dosarul a făcut cale-ntoarsă către Curtea Supremă.

Tergiversarea judecării dosarului s-a făcut printr-o nouă demisie a lui Dan Voiculescu din funcţia de senator proaspăt câştigată. S-a întâmplat pe 28 ianuarie 2013, adică la doar o lună de la alegeri. El şi-a motivat gestul prin faptul că în ultima perioadă au existat „speculaţii“ cu privire la faptul că imunitatea parlamentară pe care o presupune statutul de senator ar împiedica „actul de justiţie“ în cazul dosarului său. Astfel, dosarul a revenit la Tribunalul Bucureşti, acolo unde, pe 26 septepmbrie 2013, Dan Voiculescu a primit şi prima sentinţă: o condamnare de 5 ani de închisoare cu executare.

Apelul formulat de cei condamnaţi în cauză a trimis dosarul la Curtea de Apel Bucureşti, acolo unde iniţial judecătorul Stan Mustaţă a formulat o cerere de abţinere de la judecare, motivând că ar fi apărut în presă informaţii că ar fi implicat în scandalul de corupţie al unor colege. De fapt, motivul a fost altul, judecătorul fiind arestat la sfârşitul lunii aprilie sub acuzaţia că vindea sentinţe favorabile contra unor considerabile sume de bani.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie susţin că privatizarea frauduloasă a ICA ar fi fost făcută în folosul lui Dan Voiculescu, fiind realizată prin subevaluarea bunurilor institutului cu peste 7,7 milioane de euro. Potrivit procurorilor, prejudiciul produs în urma acestei privatizări se ridică la peste 60 de milioane de euro.

Dacă instanţa va menţine prima sentinţă, Dan Voiculescu ar putea ajunge 5 ani după gratii.

Anularea Hotărârii de Guvern nu ar influenţa în niciun fel desfăşurarea procesului
Procuror DNA


Important este ca până se prescrie să se ia o măsură judecătorească, indiferent sub ce formă
Laura Codruţa Kovesi, procuror-şef DNA

Cazul fascinantului judecător Stan Mustaţă

Procesul lui Dan Voiculescu a trecut de curând şi printr-o „criză”. Asta după ce preşedintele completului care judeca apelul, magistratul Stan Mustaţă (foto), a fost săltat de procurorii DNA. Acesta a fost pus sub acuzare pentru luare de mită în mai multe dosare.

În aceeaşi zi, Dan Voiculescu a făcut o plângere la Parchetul General împotriva procurorilor DNA pentru abuz şi constituire de grup infracţional organizat. Voiculescu apărea acum într-o situaţie nouă: se transformase în cel mai aprig susţinător al judecătorului în faţa căruia apărea ca inculpat şi pe care trebuia să-l convingă de nevinovăţia sa.

Despre corectitudinea judecătorului Stan Mustaţă au vorbit mult procurorii DNA. Aceştia susţin că magistratul nu avea nicio reţinere să facă propuneri părţilor din dosarele pe care le avea în lucru să plătească pentru soluţii favorabile. Mustaţă a fost arestat, iar soarta i-a adus lui Dan Voiculescu un judecător proaspăt venit în Bucureşti. Este vorba despre judecătoarea Luminiţa Ninu Cristiu, fosta şefă a Tribunalului Teleorman, al cărei soţ lucrează la Consiliul Judeţean Teleorman, angajat de Liviu Dragnea, partenerul politic al lui Dan Voiculescu.


Citeşte mai multe ştiri pe aceeaşi temă:

Dan Voiculescu a depus o sesizare la Parchetul General prin care a cerut să se facă o anchetă la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA). El a precizat că acţiunea de marţi a procurorilor este o presiune asupra judecătorului Stan Mustaţă care urma să dea o sentinţă în dosarul ICA. Magistratul Mustaţă a fost ridicat în această dimineaţă de la Curtea de Apel Bucureşti şi dus la audieri. Ulterior, acesta a fost pus sub urmărire penală.

Magistratul Stan Mustaţă care vindea sentinţe ca la piaţă a fost trimis în judecată pentru luare de mită şi trafic de influenţă

Judecătorul Stan Mustaţă, de la Curtea de Apel Bucureşti, a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie fiind acuzat de luare de mită şi constituirea unui grup infracţional. Alături de acesta vor mai fi judecaţi şi grefiera Mariana Curtea, dar şi cei doi complici ai acestora, Ion Boraciu şi Florian Alexandru.

INTERCEPTĂRI Când discuta despre intervenţiile în dosare, judecătorul Mustaţă îşi băga complicii în baie, dădea drumul la apă şi vorbea în şoaptă 

Libertatea lui Mihai Stoica, în opinia judecătorului Stan Mustaţă, valorează cel puţin 300 de milioane de lei vechi, pentru că managerul are „bani şi mulţi avocaţi”. Asta arată procurorii în referatul cu propunerea de arestare preventivă în dosarul magistratului de la Curtea de Apel Bucureşti. În timp ce discuta despre intervenţiile în dosare, magistratul îşi băga complicii în baie, dădea drumul la apă şi vorbea în şoaptă.

Magistratul Stan Mustaţă, de la Curtea de Apel Bucureşti, îşi trimitea complicii la locuinţele celor pe care urma să-i judece, pentru a negocia sumele pe care aceştia erau dispuşi să le dea în schimbul unor sentinţe favorabile. Dacă refuzau propunerea magistratului, aceştia erau ameninţaţi cu pronunţarea unor hotărâri judecătoreşti nefavorabile.

Judecătorul Stan Mustaţă, care face parte din completul care îl judecă pe Dan Voiculescu în dosarul „ICA”, şi grefiera Mariana Curea au fost arestaţi preventiv, pentru 30 de zile, de către judecătorii Curţii de Apel Bucureşti.

Sursa: adevarul.ro


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 Așa arată un prădător PNL mufat la resursele statului. A și dat primul tun

2 Rareș Bogdan / „În România, dacă ești un om obișnuit și nu ai bani, cunoștințe, uși deschise la timp, mori cu z…

3 Noua modă la Buzău / eleva cu pușcălău

4 PNL, porcării identice cu PSD! Îți vine să vomiți când citești așa ceva!

5 Cine sunt procurorii propuși pentru preluarea șefiei celor mai importante parchete din țară

recomandări

Te ia DNA: Mihali Gavril

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Așa arată un cotlet de porc cu sos de pătrunjel și capere