Cioloș: Vom investi în patru centre de arși la Iași, Târgu Mureș, Timișoara și București

Cioloș: Vom investi în patru centre de arși la Iași, Târgu Mureș, Timișoara și București

Guvernul va finanța anul viitor un program național pentru arși, urmând să fie făcute investiții în patru centre de profil la Iași, Târgu Mureș, Timișoara și București, a anunțat miercuri premierul Dacian Cioloș.

"Am anunțat deja un program național pentru arși care vizează investiții în patru centre de arși la Iași, Târgu Mureș, Timișoara și București. Totodată, în cadrul Programului Național de Oncologie, (avem — n.r.) un subprogram de oncologie pediatrică cu o alocare preliminară de circa 2% din totalul bugetului de programe și un program pentru asistență medicală dedicată nou-născutului prematur unde se are în vedere modernizarea secțiilor de terapie intensivă neonatală printr-o alocare de minim 3% din bugetul total de programe. Totodată, avem ca obiectiv să continuăm inițiativele deja începute de investiții tip green field, deci practic de la zero, privind trei spitale regionale la Cluj, Iași și Craiova pentru care sunt alocate fonduri nerambursabile, fonduri europene de 320 de milioane de euro", a afirmat Cioloș, într-o conferință de presă la Guvern.

Premierul a mai anunțat o alocare "sensibil consistentă și superioară față de cea din 2015" în domeniul cercetării. "Aici obiectivul prioritar este să continuăm investițiile dedicate proiectului de importanță europeană privind laserul de la Măgurele, unde, dincolo de obiectivul nostru de a finaliza construcția și instalarea echipamentelor cheie prevăzute în acest proiect, avem o alocare de aproape 400 de milioane de lei fonduri nerambursabile pentru anul viitor", a explicat prim-ministrul.

AGERPRES/(AS — autor: Doroteea Purcărea, editor: Claudia Stănescu)


populare
astăzi

1 DEZVĂLUIRE Finlandezilor li s-a spus să nu-i mai bată pe americani, pentru că era „umilitor și demoralizant”

2 BREAKING O judecătoare, membră CSM, dă în vileag caracatița clientelismului din sistemul de Justiție

3 BREAKING Priviți până unde a ajuns această spioană a Rusiei! / Mai mult, e asociată cu consulul onorific al României la Hamburg, Klaus Rainer Kirchhoff

4 VIDEO Priviți, viitorul s-a plimbat pe străzile din Davos....

5 Viktor Orbán „pune ultimele cuie în sicriul lui Zelenski”: „Ești într-o poziție disperată. Fiecare va primi ce merită”