Circulație în condiții de iarnă în Pasul Tihuța și pe drumurile naționale din județ

Circulația rutieră se desfășoară în condiții de iarnă pe drumurile naționale din județul Bistrița-Năsăud, iar în Pasul Tihuța, principala cale de legătură dintre Transilvania și Moldova, ninsoarea depusă încă din noaptea de miercuri spre joi măsoară în jur de șapte centimetri. Șeful Secției de Drumuri Naționale Bistrița-Năsăud, Alexandru Slavita, a declarat pentru AGERPRES că, până la această oră, s-a acționat cu aproximativ 120 tone de material antiderapant pe drumurile naționale, dintre care 80 de tone numai în Pasul Tihuța, pe DN 17, unde continuă să ningă.

În pofida ninsorii și a vântului care bate în rafale, traficul rutier nu a fost afectat pe niciun tronson, însă șoferii sunt sfătuiți să reducă viteza, carosabilul fiind umed.

Având în vedere că vremea va continua să fie capricioasă și în următoarele zile, iar contractul de deszăpezire s-a încheiat la jumătatea lunii martie, cei de la Drumuri Naționale au cerut utilaje suplimentare din județele Sălaj și Satu Mare, pentru a preveni eventualele blocaje în trafic cauzate de ninsori. AGERPRES


populare
astăzi

1 Ce a ucis, de fapt, litoralul românesc

2 Președintele Nicușor Dan forțează un compromis vital pe salarizare sub presiunea PNRR

3 George Simion s-ar fi întâlnit cu Olguța Vasilescu și Claudiu Manda la Craiova pentru a discuta o formulă de guvernare AUR+PSD. Sorin Grindeanu, exclu…

4 Formule, nume și strategii / Bursa zvonurilor pentru viitorul guvern / Ce scenariu exclude PSD

5 VIDEO Procurorul reținut cu arma la o petrecere acuză „mafia din Banat” de tentativă de asasinat