Comisia juridică: Încuviinţarea arestării preventive a deputatului Teodorescu, avizată. Cererea în cazul lui Marko Attila nu a întrunit numărul de voturi

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a aprobat, marţi, cererea Parchetului de încuviinţare a arestării preventive a deputatului Cătălin Teodorescu, acuzat de DNA în dosarul şefei DIICOT Alina Bica, decizia fiind luată cu 14 voturi "pentru" şi unul "împotrivă". Cererea Parchetului de încuviinţare a arestării preventive a deputatului UDMR Marko Attila nu a întrunit numărul necesar de voturi.

Cătălin Teodorescu a declarat la ieşirea din şedinţă că are încredere în justiţie.

"Am încredere în justiţie, justiţia va lămuri lucrurile", a spus Teodorescu.

El a venit la şedinţă însoţit de un avocat.

Cererea Parchetului de încuviinţare a arestării preventive a deputatului UDMR Marko Attila nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi aprobată în Comisia juridică a Camerei Deputaţilor, a anunţat, marţi, vicepreşedintele Comisiei Ciprian Nica.

Nica a precizat că voturile au fost 13 "pentru", două "împotrivă" şi două abţineri şi pentru a fi aprobată această cerere erau necesare 14 voturi "pentru", adică jumătate plus unu din numărul membrilor comisiei.

În cazul deputatului Cătălin Teodorescu, învinuit de DNA în acelaşi dosar cu Marko Attila, deputaţii jurişti au aprobat cererea de arestare preventivă.

 


populare
astăzi

1 „Capcana cu miere”. Scandal sexual și acuzații de spionaj înaintea alegerilor din Ungaria. Contracandidatul lui Orban: „M-am lăsat sedus”

2 O femeie a murit în vehiculul electric care a luat foc în mers, pe un bulevard din București. Soțul său a reușit să se salveze

3 VIDEO Ana Birchall / „Inițial am crezut că este un fake… dar nu este deși, pentru reputația și imaginea României, chiar aș fi vrut să nu fie adevărat”

4 „Nu mai e ca înainte”. Mărturiile românilor dintr-o țară europeană renumită până de curând pentru nivelul de trai

5 Moise Guran / Nea Marcel de la Buzău, acest manelist al politicii românești, gata oricând să-ți facă o cântare intitulată „mă doare-n plută de deficit”