Constantin Ostaficiuc, audiat la DNA în dosarul finanțării Clubului Poli Timișoara

Constantin Ostaficiuc, audiat la DNA în dosarul finanțării Clubului Poli Timișoara

Fostul președinte al Consiliului Județean Timiș, Constantin Ostaficiuc, a fost audiat, joi de procurorii DNA Timișoara în dosarul finanțării echipei de fotbal Poli Timișoara, în care este acuzat de abuz în serviciu, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare.

În acest dosar procurorii DNA Timișoara i-au mai audiat și pe fostul președinte al Clubului Poli Timișoara, Gheorghe Chivorchian, secretar general al Federației Române de Fotbal (FRF), pe șeful Direcției Cultură a CJ Timiș, Răzvan Hrenovschi și pe Petrișor Nădăștean, secretarul administrației județene din mandatul lui Ostaficiuc.

Prejudiciul stabilit de anchetatori în acest dosar se ridică la 9,5 milioane de lei.

Procurorii DNA Timișoara au dispus, marți, instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului până la concurența sumei de 9.950.000 lei asupra unor bunuri ale lui Gheorghe Chivorchian, secretar general al Federației Române de Fotbal (FRF).

Potrivit surselor DNA, în cursul anului 2008, 'angajați din cadrul Consiliului Județean Timiș, cu știință, au întreprins demersurile necesare, pentru alocarea unor sume de bani în vederea susținerii echipei de fotbal ce aparținea S.C. Politehnica 1921 Știința Timișoara & Invest S.A'.

'Concret, aceștia au avizat, cu încălcarea dispozițiilor legale, o hotărâre a Consiliului Județean Timiș și au semnat un protocol de colaborare pentru realizarea unui proiect de ridicare a nivelului performanței sportive și asigurarea condițiilor de accedere și participare a echipei la competițiile de club UEFA. În baza acestor documente, cu încălcarea dispozițiilor legale, au fost acordate societății comerciale mai sus menționate, care, la acel moment, înregistra restanțe la plata obligațiilor către bugetul de stat și către finanțatorul Consiliul Județean Timiș, mai multe sume de bani totalizând peste 1.000.000 euro, sumă ce constituie prejudiciu adus bugetului Consiliului Județean Timiș', susțin procurorii.

Anchetatorii au reținut că, după aprobarea finanțării, în scopul întocmirii și efectuării înregistrărilor financiar contabile de către angajații CJ Timiș a sumelor de bani virate către firma respectivă, Chivorchian, pentru a sprijini activitatea infracțională a angajaților respectivi, a prezentat și depus documente false din care rezulta că sumele de bani acordate au fost utilizate pentru achitarea drepturilor de natură salarială sau asimilată veniturilor către jucătorii de fotbal legitimați la clubul de fotbal respectiv.

'În realitate, acești bani au fost utilizați de către firma respectivă în alte scopuri, respectiv pentru plata datoriilor și penalităților anterioare aferente acestor datorii rezultate din contractele de închiriere și întreținere a stadionului 'Dan Păltinișanu' aflat în proprietatea Consiliului Județean Timiș și închiriat echipei de fotbal, precum și pentru plata datoriilor fiscale stabilite în sarcina clubului de fotbal rezultate din executări silite efectuate de organele fiscale ale Ministerului Finanțelor Publice, etc', au mai constatat procurorii. AGERPRES

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 CULISE „Veți muri toți, Și mă omorâți și pe mine” / Propoziția cu care președintele l-a eliminat pe Cîțu din sch…

2 ULTIMA ORĂ Cîțu a cedat! Generalul Nicolae Ciucă, propunerea PNL pentru funcția de premier!

3 Ultimele informații certe

4 Da, e fata lui Țiriac! / Voi realizați că miliardarul s-a dus cu Laurette la Mamaia?

5 Un imbecil sinistru! Aceasta este adevărata față a PSD! Niște grohăitori în cloaca de prostie pe care au între…