Cristina Calangiu, fost viceprimar al Craiovei, rămâne în arest preventiv

Cristina Calangiu, fost viceprimar al Craiovei, rămâne în arest preventiv

Cristina Calangiu, fost viceprimar al Craiovei, Radu Smarandache, fost șef serviciu în DGASPC Dolj, și Rodica Țenea, consilier juridic la Direcția Juridică din cadrul Primăriei Craiova, rămân în arest preventiv, după ce Curtea de Apel Craiova le-a respins, vineri, contestația la hotărârea Tribunalului Dolj prin care le-au fost prelungite mandatele. Hotărârea Curții de Apel Craiova este definitivă.

Cristina Calangiu a fost trimisă în judecată pe 11 mai de procurorii DNA Craiova, în stare de arest preventiv, pentru trafic de influență, în formă continuată, alături de mai multe persoane care au deținut funcții de conducere în cadrul Direcției Generale de Asistență și Protecția Copilului Dolj.

Potrivit unui comunicat al DNA, au fost deferiți justiției pentru fapte săvârșite în funcțiile precizate, în stare de arest preventiv: Radu Smarandache, șef serviciu în DGASPC Dolj, pentru luare de mită, în formă continuată; Rodica Țenea, consilier juridic la Direcția Juridică din cadrul Primăriei Craiova, pentru trafic de influență, în formă continuată; sub control judiciar ? Ioana Munteanu, pentru trafic de influență și complicitate la luare de mită, ambele în formă continuată, și dare de mită; în libertate ? Maria Manolache, director general adjunct în DGASPC Dolj, pentru trafic de influență; Carmen Oprea, șef Centru de Consiliere și Asistență Specializată pentru Persoanele cu Tulburări de Spectru Autist din DGASPC Dolj, pentru favorizarea făptuitorului.

DNA precizează că, în perioada 2013-2015, Radu Smarandache, în calitate de șef al Serviciului de Evaluare Complexă a Persoanei Adulte cu Handicap, prin intermediul Ioanei Munteanu, a pretins și a primit, în șase rânduri, suma totala de 4.000 de lei, de la persoane interesate să obțină certificate de încadrare în grad de handicap, fără a fi îndreptățite sau fără să fie aparținători ai acestora.

Procurorii susțin că, în intervalul 2007-2014, perioadă în care Cristina Calangiu a ocupat funcțiile de manager al Spitalului Clinic de Urgență nr. 1 Craiova (2006-2009) și viceprimar Craiova ( 2012-2015), prin intermediul Ioanei Munteanu, a pretins și primit sume cuprinse între 15.000 lei și 8.000 euro, în total 50.500 euro și 15.000 lei, de la mai multe persoane pentru a fi angajate ca asistenți medicali sau infirmieri la unități spitalicești din municipiu.

De asemenea, în octombrie 2014, în contextul organizării unui concurs pentru ocuparea unor funcții vacante în DGASPC Dolj, Maria Manolache, directorul DGASPC Dolj, în înțelegere cu Ioana Munteanu, ar fi pretins și primit de la o persoană, printr-un intermediar, 3.000 lei. În schimbul acestor bani, Manolache trebuia să intervină pe lângă factorii de decizie cu atribuții în organizarea și desfășurarea concursului, pentru ca persoana respectivă să ocupe unul din posturile de îngrijitor scoase la concurs. Potrivit anchetatorilor, întrucât persoana nu a promovat examenul, Manolache i-a restituit banii.

În 31 martie 2015, Carmen Oprea, susțin procurorii, l-ar fi avertizat pe Radu Smarandache că este vizat de o anchetă penală, activitate ce l-a determinat pe acesta să contramandeze întâlnirea pe care o avea cu Munteanu și să distrugă actele medicale ale unei persoane de la care acceptase 500 lei în scopul eliberării unui certificat de încadrare în grad de handicap. Ulterior, aceasta a aruncat actele respective într-un tomberon de gunoi, de la locul de muncă.

În cauză, s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile aparținând inculpaților Smarandache, Țenea, Calangiu și Munteanu.

Procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea Direcției Generale Anticorupție. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Dolj, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

3 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

4 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

5 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”