CSM sesizează CNA privind cererea de apărare a reputaţiei procurorului care l-a anchetat pe Zglobiu

CSM sesizează CNA privind cererea de apărare a reputaţiei procurorului care l-a anchetat pe Zglobiu

Consiliul Superior al Magistraturii a decis, în şedinţa de plen de miercuri, să sesizeze Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA), după ce anchetatorul bărbatului din Constanţa care l-a scuipat pe preşedintele Traian Băsescu a cerut să-i fie apărată reputaţia.

Adrian Zglobiu (Imagine: captură video)

Membrii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) au decis să sesizeze CNA pentru că procurorul Teodor Niţă susţine că i-a fost prejudiciată imaginea, în urma apariţiei la un post de televiziune a mai multor informaţii în legătură cu el. Postul respectiv arăta, în emisiunile sale, că procurorul Niţă ar fi fost cercetat pentru abuz în serviciu, dar şi că ar fi fost dat afară din magistratură, relatează Mediafax.

Adrian Zglobiu, în vârstă de 39 de ani, din Constanţa, l-a scuipat în faţă, de la o distanţă foarte mică, pe preşedintele Traian Băsescu , în momentul în care acesta a coborât de pe nava şcoală "Mircea", la finalul vizitei făcute la bordul vasului după ceremoniile de decorare a bricului, care au avut loc, la 24 mai, în dana de pasageri a Portului Constanţa.

După incident, bărbatul a fost imobilizat de către ofiţerii SPP, în timp ce şeful statului s-a şters cu mâna pe faţă, apoi a continuat să stea de vorbă cu câţiva oameni din mulţimea adunată în terminalul de pasageri al Portului Constanţa, după care s-a urcat în maşină şi a plecat din port.

După ce a fost imobilizat de ofiţerii SPP, bărbatul a fost predat unui echipaj de jandarmi, iar aceştia l-au dus la sediul Poliţiei Judeţene Constanţa, ulterior fiind audiat şi la Parchetul Tribunalului Constanţa. Avocatul din oficiu care l-a reprezentat pe Zglobiu declara că acesta a susţinut în faţa anchetatorilor că gestul său, de a-l scuipa pe preşedinte, nu a fost premeditat, ci a fost unul spontan.

De asemenea, Adrian Zglobiu le-a spus jurnaliştilor că a fost deranjat de cântecele patriotice de la ceremonie, "cântate pentru Băsescu". "După ce a vândut flota vrea cântece patriotice?", spunea constănţeanul.

Întrebat apoi dacă regretă gestul făcut, bărbatul a răspuns: "Regret că nu am emigrat din România, că am fost fraier să rămân".

Bărbatul a fost reţinut de procurori în noaptea de de 24 spre 25 mai, pentru ultraj, loviri şi alte violenţe, dar ulterior anchetatorii au schimbat încadrarea juridică în cazul său, el fiind cercetat pentru tulburarea liniştii şi ordinii publice.

În noaptea de 25 spre 26 mai, Adrian Zglobiu a fost eliberat din arestul Poliţiei, după expirarea ordonanţei de reţinere. El le-a spus jurnaliştilor care l-au aşteptat la ieşirea din arest că nu face parte din nicio formaţiune politică.

În 26 mai, reprezentanţii Parchetului Tribunalului Constanţa au anunţat că preşedintele Traian Băsescu a depus plângere penală împotriva bărbatului pentru infracţiunea de ultraj, plângerea fiind transmisă prin e-mail.

În aceste condiţii, procurorii au preluat dosarul de la Poliţia Constanţa, cercetările fiind făcute pentru infracţiunile de ultraj, tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Preşedintele Traian Băsescu a participat, în 24 mai, în Portul Constanţa, la ceremonia de întoarcere a navei şcoală "Mircea" din voiajul anual de instrucţie. Şeful statului a înmânat echipajului navei şcoală "Mircea" Ordinul "Virtutea Maritimă" - în grad de Ofiţer, cu însemn de pace, cu care a fost decorat pavilionul vasului, iar după ceremonie a făcut o vizită la bordul navei.

 


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

2 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

3 De citit...

4 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

5 VIDEO Imagini apocaliptice în Grecia...