Deputatul Theodor Nicolescu a fost arestat

Deputatul Theodor Nicolescu a fost arestat

Deputatul Theodor Nicolescu, acuzat că, în calitate de vicepreşedinte al ANRP a luat peste 6,2 milioane de lei pentru a soluţiona favorabil anumite dosare, a fost arestat, vineri seară, prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ).

Decizia nu este definitivă, dar este executorie, putând fi contestată la aceeaşi instanţă.

Procurorii DNA l-au reţinut joi pe Nicolescu, după ce Camera Deputaţilor a aprobat miercuri cererea parchetului de avizare a reţinerii şi arestării preventive a deputatului, în dosarul privind despăgubiri pentru imobile supraevaluate cu aproximativ 75 de milioane de euro.

Procurorii DNA au extins, în 18 martie, urmărirea penală faţă de Nicolescu pentru luare de mită, pe lângă cele trei infracţiuni de abuz în serviciu, cu consecinţe deosebit de grave, dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, pentru care era deja urmărit penal.

Theodor Nicolescu este acuzat că, în perioada în care a fost vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), a luat peste 6,2 milioane de lei pentru a soluţiona favorabil anumite dosare, împreună cu ceilalţi membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Dosarul a fost deschis după ce, în ianuarie 2015, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a sesizat Direcţia Naţională Anticorupţie, ca urmare a unor nereguli găsite la controale privind dosare de retrocedări.

Potrivit DNA, în 2007, Theodor Nicolescu, care atunci era vicepreşedinte al ANRP şi membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, a cerut de la trei persoane un procent de cinci la sută din totalul acţiunilor pe care aceştia urmau să le primească în urma conversiei titlurilor de despăgubire din dosarele aflate la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor. În schimbul banilor, Nicolescu a dat asigurări că vor fi soluţionate favorabil şi cu celeritate dosarele de despăgubire.


populare
astăzi

1 Voi ați citit ce scrie Ana Birchall despre ce urmează să se întâmple după decizia judecătoarei Savonea în cazul Voiculescu?

2 Citiți asta / Aceste porcării transpartinice au îngropat România....

3 „Venea Mercedesul şi mă lua dimineaţa, aveam apartament în închisoare, puteam să aduc 100 de femei!”

4 Bătaie în timpul unui zbor Tel Aviv - Bucureşti. 30 de pasageri au fost implicaţi în altercaţie. Poliția a intervenit imediat după aterizare

5 Mihaela Bilic, postare controversată în care atacă Big Pharma