DNA: Aurica Budescu, președintele Judecătoriei Făurei, reținută pentru luare de mită

Aurica Budescu, președintele Judecătoriei Făurei din județul Brăila, a fost reținută sâmbătă pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, într-un dosar instrumentat de procurorii Serviciului Teritorial Galați al Direcției Naționale Anticorupție (DNA).

"Din ordonanța de reținere întocmită de procurori a reieșit că în cauză exista date și probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă potrivit căreia, la data de 4 noiembrie 2014, în calitate de președinte al Judecătoriei Făurei, județul Brăila și, implicit, de judecător, având repartizat spre soluționare un dosar, a pretins de la un martor denunțător o sumă de bani, în legătură cu soluționarea favorabilă a dosarului în care această persoană avea calitatea de petent contestatar al unui proces-verbal de sancționare contravențională", se arată într-un comunicat transmis AGERPRES de DNA.

Pe 28 noiembrie 2014, după ce dosarul fusese între timp soluționat prin înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 20.000 de lei cu sancțiunea avertismentului, judecătoarea a primit de la martorul denunțător suma de 1.000 de euro, ocazie cu care a fost prinsă în flagrant, se mai precizează în comunicat.

Inculpata urmează să fie prezentată în cursul zilei de sâmbătă la Curtea de Apel Galați, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În instrumentarea dosarului, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.

AGERPRES


populare
astăzi

1 „Capcana cu miere”. Scandal sexual și acuzații de spionaj înaintea alegerilor din Ungaria. Contracandidatul lui Orban: „M-am lăsat sedus”

2 O femeie a murit în vehiculul electric care a luat foc în mers, pe un bulevard din București. Soțul său a reușit să se salveze

3 VIDEO Ana Birchall / „Inițial am crezut că este un fake… dar nu este deși, pentru reputația și imaginea României, chiar aș fi vrut să nu fie adevărat”

4 „Nu mai e ca înainte”. Mărturiile românilor dintr-o țară europeană renumită până de curând pentru nivelul de trai

5 Moise Guran / Nea Marcel de la Buzău, acest manelist al politicii românești, gata oricând să-ți facă o cântare intitulată „mă doare-n plută de deficit”