DNA cere în instanță o pedeapsă mai mare pentru Miron Mitrea

DNA cere în instanță o pedeapsă mai mare pentru Miron Mitrea

Un procuror de la DNA a solicitat vineri la Înalta Curte de Casație și Justiție o pedeapsă mai mare pentru fostul ministru al Transporturilor Miron Mitrea, în cadrul procesului în care acesta este acuzat de luare de mită, referitor la renovarea casei mamei sale din localitatea Voluntari.

Vineri, la ultimul termen al procesului aflat în faza de apel, procurorul de ședință a cerut magistraților majorarea pedepselor pentru toți inculpații din acest dosar, respectiv Miron Mitrea, fostul șef al ISC Irina Jianu și Constantin Popescu, fost arhitect șef al orașului Voluntari. De asemenea, procurorul a cerut ca Miron Mitrea să plătească o sumă mai mare decât cuantumul stabilit de instanța de fond.

Procesul continuă cu pledoariile avocaților.

Pe 15 octombrie 2014, Miron Mitrea a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare, judecători dispunând și confiscarea sumei de 169.000 lei.

În același dosar, fosta șefă a Inspectoratului de Stat în Construcții, Irina Jianu, a fost condamnată la cinci luni închisoare, iar Constantin Popescu la cinci luni de închisoare, pedeapsă contopită cu o alta de trei ani primită în alt dosar.

Cei trei condamnați au declarat apel.

Potrivit DNA, în perioada 2001-2002, Miron Mitrea ar fi primit de la Irina Jianu foloase necuvenite în cuantum de 927.420 de lei în schimbul numirii și menținerii acesteia în funcția de inspector-șef adjunct și inspector-șef al ISC.

DNA susține că această sumă reprezintă contravaloarea lucrărilor de construcții, amenajare și dotare efectuate cu titlu gratuit și în lipsa unor contracte de antrepriză sau subantrepriză de SC Conimpuls SA Bacău, SC Vertcon SA Bacău, SC Durimpuls SRL Bacău și SC Regal Glass SRL Bacău la un imobil din județul Ilfov, proprietatea mamei lui Miron Mitrea. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

2 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

3 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

4 De citit...

5 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”